TAINA SFÂNTULUI BOTEZ
Sfântul Botez este taina prin care omul, prin întreita afundare în apă sfinţită de către preot, în numele Prea Sfintei Treimi, dobândeşte iertare de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până atunci, se naşte din nou duhovniceşte şi se face membru al Bisericii lui Hristos.
Taina Sfântului Botez reprezintă o mare bucurie și responsabilitate pentru toți cei implicați în organizarea sau săvârșirea ei și are un mare impact sufletesc asupra tuturor, nu numai asupra celui ce urmează a se boteza. De aceea este foarte importantă pregătirea sufletească și trupească a celui ce se botează, a părinților trupești, a părinților sufletești (nașilor) și a participanților la slujbă.
Condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru săvârșirea slujbei Botezului sunt următoarele:
părinții și nașii copilului să fie membri ai Bisericii Ortodoxe
părinții copilului să se spovedească în prealabil și să participe la cateheza pregătitoare.
nașii copilului să fie de confesiune ortodoxă și să poată rosti Crezul (Simbolul credinţei).
Pentru aceasta toți cei care doresc să primească această Taină sunt rugați să se adreseze părintelui paroh (+49 1525 783 17 14)cu care să stabilească o pregătire prealabilă și toate detaliile organizatorice. De asemenea ne puteţi contacta pe WhatsApp sau prin E-Mail. Programările se fac doar la Biserica. NU se fac programări online sau prin telefon!
Pentru slujbă sunt necesare următoarele:
copie certificat naștere (adaugați: domiciliul părinților şi al naşilor, numărul de telefon și adresa de email)
lumânare botez (vine in trusoul de botez sau dacă nu se poate procura de la biserica noastră)
un set nou, complet de hăinuțe
o bucată pânză albă de aprox. 1,5 m pătrați (sau un prosop alb mai mare) – pentru șters pruncul după ce a fost uns cu Sfântul și Marele Mir
1 sticluță cu ulei de măsline
prosop mic pentru preot – nu este obligatoriu decât dacă există obiceiul in zona de unde veniți
o panglică (fașă) de culoare albă sau bleu de aprox. 1,5 m (3-4-5 cm lățime)
cruciuliță pectorală cu lănțișor – darul nașilor pentru noul lor fiuduhovnicesc si semn că noul botezat este membru al Bisericii și partaș al harului lui Hristos
Nu există taxă pentru slujbă. Orice donație însă este binevenită, bineștiind că parohia noastră își susține activitatea doar prin contribuțiile benevole ale credincioșilor și din donațiile tuturor celor ce iubesc Biserica lui Dumnezeu.
Este necesar ca și părinții și nașii să se spovedească și să postească înainte de Botez, și să se roage cu smerenie lui Dumnezeu pentru copilașul care urmează să fie botezat.
Naşii de botez
Părinţii pruncului născut trebuie să rânduiască naşii de botez de credinţă ortodoxă şi cucernici. Naşii de botez se vor strădui să înveţe pe de rost Simbolul de credinţă (Crezul), pe care îl vor rosti la momentul potrivit. (Sau măcar să îl poată citi corect) Naşul are îndatorirea să îngrijească de viaţa sufletească a finului său, învăţându-l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei credinţe spre a face din el un bun credincios, mădular sănătos al Sfintei Biserici. Dar şi finul este dator cu ascultare şi cu respect fată de naş, în aceeaşi măsură cum îi ascultă pe părinţii săi trupeşti.
Programările pentru Botez se fac cu cel puțin 3 săptămâni înainte de data dorită. Pentru programări trebuie să veniți personal la Biserică (de regulă, după Sf. Liturghie duminicală, în jur de ora 11.45-12.00). Nu se fac programări telefonice!

Programări Botez
Pr. Cezar BURLACU
Tel. +49 1525 783 17 14
WhatsApp. Tel. +49 1525 783 17 14
E-Mail: pr.cezar.burlacu@gmail.com