Toți am trăit-o: înainte de a spune o minciună, ceva în noi ne oprește pentru o clipă; după o faptă bună simțim o pace liniștită, iar după o nedreptate ne mustră ceva ce nu putem reduce la tăcere. Acest „ceva” are un nume: conștiința.
Această cateheză arată ce învață Biserica despre conștiința morală, cum lucrează ea, cum se poate întuneca și cum o putem păstra trează și curată. Vorbim de asemenea despre libertatea voinței și despre răspunderea pentru faptele noastre, fără de care conștiința nu ar avea niciun sens.
Ce este conștiința
Conștiința morală este glasul lui Dumnezeu în sufletul omului, care ne îndeamnă să împlinim legea morală. Ea nu este o simplă convenție socială, nici doar rezultatul educației, ci un dar pe care Creatorul l-a sădit în fiecare om de la început, odată cu chipul Său.
Sfântul Apostol Pavel arată că și cei care nu cunoșteau Legea lui Moise aveau o lege scrisă în inimă, iar conștiința lor dădea mărturie, gândurile lor învinuindu-i sau apărându-i (Romani 2, 14-15). Avva Dorotei, în învățătura sa despre conștiință, o aseamănă cu o scânteie pe care Dumnezeu a pus-o în om la zidirea lui: ea luminează și deosebește binele de rău. Dacă o ascultăm, se aprinde tot mai tare; dacă o nesocotim, se acoperă și abia se mai vede.
De aceea conștiința nu inventează ce este bine și rău. Ea aplică legea lui Dumnezeu la faptele noastre concrete. O conștiință sănătoasă se hrănește din Evanghelie și din învățătura Bisericii, ca să nu ajungă să numească bine ceea ce ne convine.
Cum lucrează conștiința: înainte și după faptă
Conștiința ne însoțește în două momente:
- Înainte de faptă, ea ne sfătuiește: ne îndeamnă spre bine și ne avertizează când suntem pe punctul de a greși. Așa, Ruben, unul dintre frații lui Iosif, nu a putut primi gândul de a-și ucide fratele și i-a oprit pe ceilalți (Facerea 37, 21-22).
- După faptă, ea ne judecă: răsplătește binele cu pace și bucurie lăuntrică și pedepsește răul cu neliniște și mustrare. Adam și Eva s-au ascuns de fața lui Dumnezeu după neascultare (Facerea 3, 8-10); bărbații care o acuzau pe femeia adusă la Hristos au plecat unul câte unul, mustrați de cuget (Ioan 8, 9).
Mustrarea conștiinței poate duce în două direcții. La Iuda, ea s-a transformat în deznădejde (Matei 27, 3-5). La fiul risipitor, ea a devenit pocăință și întoarcere: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta” (Luca 15, 18). Diferența nu stă în mărimea păcatului, ci în nădejdea în mila Tatălui. Sfântul Pavel deosebește tocmai aceste două căi: întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, iar întristarea lumii aduce moarte (2 Corinteni 7, 10). De aceea Biserica ne învață să nu fugim de glasul conștiinței, ci să-l aducem la Spovedanie.
Avva Dorotei tâlcuiește cuvântul Mântuitorului „Împacă-te cu pârâșul tău” (Matei 5, 25) ca privind conștiința: ea ne însoțește pe drumul vieții și e bine să ne împăcăm cu ea cât mai suntem pe cale, ascultând-o.
Și întru aceasta mă străduiesc și eu ca să am totdeauna înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor un cuget neîntinat.
Felurile conștiinței
Conștiința dreaptă
Judecă potrivit legii lui Dumnezeu și îi dă omului pace și îndrăzneală înaintea Lui (1 Ioan 3, 21).
Conștiința greșită
Judecă greșit din neștiință. Se îndreaptă prin cunoașterea credinței și prin sfat.
Conștiința îndoielnică
Nu știe dacă o faptă este bună. Atunci nu ne grăbim, ci ne lămurim mai întâi (Romani 14, 23).
Conștiința adormită
Prin păcate repetate nu mai simte mustrarea; Sfântul Pavel vorbește despre un cuget ars ca de fierul înroșit (1 Timotei 4, 2).
Conștiința scrupuloasă
Vede păcat unde nu este și trăiește în frică. Are nevoie de încredere în mila lui Dumnezeu și de ascultare de duhovnic.
Libertate și răspundere
Conștiința are sens numai pentru că omul este liber. Dumnezeu l-a zidit cu voință liberă, ca să-L poată iubi cu adevărat, nu din constrângere. Încă în Vechiul Testament El spune poporului: am pus înaintea ta viața și moartea, binecuvântarea și blestemul; alege viața (Deuteronomul 30, 19). Iar Hristos îi spune tânărului bogat: „Dacă voiești să fii desăvârșit…” (Matei 19, 21), lăsând alegerea în seama lui.
Păcatul strămoșesc a slăbit voința și a înclinat-o spre rău, dar nu a desființat-o. Harul lui Dumnezeu, primit prin Sfintele Taine, nu ne ia libertatea, ci o vindecă și o întărește. Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Catehezele sale, învață limpede că sufletul este liber și că nimeni nu păcătuiește din pricina firii sau a destinului.
Din libertate vine răspunderea. Suntem răspunzători pentru o faptă atunci când o săvârșim cu știință și cu voie. Răspunderea se micșorează când lipsește una dintre ele: din neștiință fără vină, din constrângere, din frică mare sau sub puterea unei obișnuințe pe care încercăm să o biruim. Nu se micșorează însă când ne facem anume că nu știm sau când alegem să rămânem în patimă.
O faptă este cu adevărat bună când este bună în sine, este făcută cu un scop bun și în împrejurări potrivite. A ajuta pe cineva ca să fim lăudați strică binele făcut, după cum ne învață Mântuitorul despre milostenia făcută ca să fie văzută de oameni (Matei 6, 1-4). Sfântul Pavel ne dă măsura: „toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (1 Corinteni 10, 31).
Conștiința luminată de har
Pentru credinciosul ortodox, conștiința nu lucrează singură. Prin Botez și Mirungere, Duhul Sfânt Se sălășluiește în om și mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu (Romani 8, 16). Sfântul Pavel spune că însăși conștiința lui îi dă mărturie „în Duhul Sfânt” (Romani 9, 1). Cu cât inima se curăță de patimi prin pocăință, rugăciune și Sfintele Taine, cu atât conștiința vede mai limpede: este o adevărată vindecare a ochiului lăuntric.
De aceea Părinții pun mare preț pe dreapta socoteală, darul de a deosebi binele de rău și gândurile bune de cele rele. Cine se încrede numai în propria judecată poate cădea în înșelare: să socotească bine ceea ce vine din mândrie sau din patimă. Ocrotirea cea mai sigură este smerenia și descoperirea gândurilor înaintea duhovnicului, așa cum învață și Avva Dorotei.
În sfârșit, Apostolul ne cere să respectăm și conștiința celuilalt, mai ales a celui slab în credință, și să nu-l smintim prin libertatea noastră (1 Corinteni 8, 7-13).
Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
Întrebări frecvente
Dacă „mă simt împăcat”, înseamnă că fapta e bună?
Nu întotdeauna. O conștiință neformată sau adormită poate tăcea și în fața răului. De aceea ne verificăm judecata după Evanghelie și după învățătura Bisericii, nu doar după ce simțim.
Mă chinuie mereu gândul că am păcătuit, chiar după Spovedanie. Ce fac?
Păcatele mărturisite și dezlegate sunt iertate. Dacă neliniștea se întoarce mereu, poate fi vorba de scrupulozitate. Spuneți aceasta duhovnicului și urmați îndrumarea lui cu încredere; Dumnezeu este „mai mare decât inima noastră” (1 Ioan 3, 20).
Ce fac când nu știu dacă un lucru este păcat?
Nu lucrăm cu îndoiala în suflet, pentru că, după Sfântul Pavel, cine face ceva îndoindu-se se osândește, iar tot ce nu se face din credință, adică din convingerea conștiinței, este păcat (Romani 14, 23). Ne rugăm, ne informăm și întrebăm preotul înainte de a face pasul.
Cum îi ajut pe copii să-și formeze conștiința?
Prin exemplu, mai mult decât prin reguli: copiii învață să-și ceară iertare văzându-și părinții făcând aceasta. Rugăciunea de seară în familie, cu o scurtă privire peste ziua trecută, este un început bun.
Concluzie
Conștiința este un dar prețios: un prieten care ne spune adevărul chiar și atunci când nu vrem să-l auzim. Ea poate fi întunecată, dar nu distrusă; poate fi rănită, dar și vindecată prin pocăință, rugăciune și Sfintele Taine. A trăi cu conștiința curată înseamnă a trăi în lumina lui Dumnezeu, fără a ne ascunde de El, ca Adam, ci întorcându-ne la El, ca fiul risipitor.
Dacă vă apasă ceva pe suflet, Taina Spovedaniei vă stă oricând la îndemână. Preotul vă așteaptă.
Surse și lecturi suplimentare
- Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trimiterile din această cateheză: Facerea 3, 8-10; 37, 21-22; Deuteronomul 30, 19; Psalmul 50, 11; Matei 5, 25; 6, 1-4; 19, 21; 27, 3-5; Luca 15, 18; Ioan 8, 9; Faptele Apostolilor 24, 16; Romani 2, 14-15; 8, 16; 9, 1; 14, 23; 1 Corinteni 8, 7-13; 10, 31; 2 Corinteni 7, 10; 1 Timotei 4, 2; 1 Ioan 3, 20-21.
- Avva Dorotei, Învățături de suflet folositoare, Învățătura a III-a, „Despre conștiință”, și Învățătura a V-a, despre a nu ne încrede în propria judecată.
- Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Cateheza a IV-a.
