Taina Cununiei

Cununia este Taina Bisericii prin care un bărbat și o femeie, care consimt în mod liber să trăiască împreună în scopul desăvârșirii personale și a nașterii de copii, primesc harul divin care sfințește legătura lor.

Primitorii trebuie să fie bărbat și femeie, să nu fie rude apropiate, adică sub gradul 7 de rudenie, și să fie de religie ortodoxă. Taina Cununiei este precedată de Logodnă.

Logodna (cuvânt slav, care înseamnă a face făgăduință de căsătorie) e rânduită de Biserică în vederea tocmirii sau așezării nunții a doi tineri care s-au făgăduit unul celuilalt. Biserica binecuvântează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare nunții sau cununiei; slujba logodnei de cele mai multe ori se face împreună cu slujba cununiei, săvârșindu-se imediat înaintea acesteia (dar se poate face și aparte).

Logodnicii merg la biserică împreună cu nașii, luând cu ei două lumânări, inelul de logodnă și verighetele.

Inelul de logodnă este un obiect-simbol cu o vechime remarcabilă, care a marcat momentul ce precede căsătoria încă din antichitate. Simbolistica acestui obiect se leagă atât de latura socială, devenind un semn distinctiv pentru viitoarele soții, cât și de spațiul spiritual, în care inelul oferit de bărbat și acceptat de viitoarea soție devenea simbolul unirii lor pe viață. Primii despre care se știe sigur că au purtat inele de logodnă au fost egiptenii. Mai târziu inelul a fost considerat un semn al iubirii statornice. La început ceremonia de logodnă era mai elaborată și mai importantă decât cea de cununie, care era o simplă împlinire a angajamentului de logodnă; mult mai târziu, în creștinism, inelul a început să facă parte din ceremonia de nuntă.

Slujba logodnei se face în naos, adică în sânul Bisericii, înaintea unei mese pe care se așează Sfânta Evanghelie, Sf. Cruce, sfeșnice cu lumânări și verighetele de nuntă. Logodnicul stă în dreapta, iar logodnica la stânga lui, lângă inima lui, cum recomandă Sf. Simion al Tesalonicului.

Atât la logodnă, cât și la cununie, mirii sunt însoțiți de nași (nuni). Rolul și datoria nașilor la logodnă, ca și la cununie, este același ca al nașilor de la botez. Ei sunt martori și chezași ai temeiniciei făgăduințelor făcute de viitorii soți unul față de altul și ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vieții. De regulă, ei sunt aceiași de la botez, sau urmașii lor, și trebuie să fie ortodocși și cu bună viețuire creștinească, purtându-se față de miri ca niște părinți și învățători ai acestora. În timpul slujbei, nașii țin în mână făclii aprinse, simbol al curăției mirilor, al luminii darului de sus și al bucuriei.

Fiind prilej de bucurie și de veselie, Cununia se săvârșește în zilele de sărbătoare, îndată după Liturghie, când toți credincioșii se află în biserică.

Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunți în următoarele zile și răstimpuri de peste an:

• în cele patru posturi de peste an, ca și în toate zilele de post din cursul anului: miercurea și vinerea, Ziua Crucii (14 septembrie), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Aceasta, pentru că petrecerile și ospețele ce însoțesc de obicei nunta nu se potrivesc cu pocăința și înfrânarea pe care ne-o impune postul (așa prevăd canoanele Bisericii: Tâlcuirea la Can. 69 al Sf. Apostoli; can. 52 al Sinodului din Laodiceea și Sf. Simion al Tesalonicului). În Păresimi este îngăduită la nevoie logodna, și aceasta numai în ziua Bunei-Vestiri (dacă nu cade în săptămâna Patimilor) și în Duminica Floriilor;
• în săptămâna brânzei (sau săptămâna albă), care este socotită ca vreme de pregătire pentru post;
• în săptămâna luminată (dintre Duminica Paștilor și Duminica Tomii), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciun și Bobotează, precum și în ajunul tuturor praznicelor împărătești, pentru ca veselia nunților să nu întunece sau să ne facă să uităm bucuria duhovnicească a celor mai mari sărbători creștine.

Înainte de primirea Tainei Cununiei, cei doi tineri, precum și nașii lor, se vor spovedi la preotul duhovnic cu cel puțin 2-3 săptămâni înainte de oficierea nunții.

Dacă unul dintre cei doi viitori soți aparține unei alte religii decât cea ortodoxă, se va face mai întâi trecerea la ortodoxie a celui eterodox, iar dacă nu a primit Botezul în numele Sfintei Treimi, acela va fi botezat în credința ortodoxă.

• certificatul de cununie;
• verighete (pentru slujba logodnei);
• două lumânări de ceară curată;
• o sticlă de vin roșu;
• pișcoturi;
• cu două săptămâni înainte de Cununie, mirii vor veni la biserică pentru a se spovedi.

Partea cea mai de seamă este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste creștetul mirilor, rostind la fiecare, de câte trei ori, cuvintele: „Se cunună robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, apoi le pune pe capul lor, întâi mirelui și apoi miresei.

Cununiile sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii și împărații. Ele închipuie podoaba, cinstea și răsplata care se aduc curăției și fecioriei mirilor, pentru care aceștia sunt încununați ca niște împărați, înzestrați cu puterea de a da viață, a naște copii. De aceea se și cântă pentru dânșii: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii!”

După punerea cununiilor urmează Apostolul (Ep. către Efeseni V, 20-33), în care Sf. Ap. Pavel aseamănă nunta cu legătura sfântă dintre Hristos și Biserică, îndemnând pe miri să se iubească unul pe altul. Se citește apoi Evanghelia în care se istorisește minunea înfăptuită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11). Urmează o ectenie, după care preotul binecuvântează paharul de obște, un pahar cu vin din care dă mirilor să guste pe rând, în timp ce se cântă: „Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema” (Ps. 115, 4).

Programările pentru Cununie se fac cu cel puțin 3 săptămâni înainte de data dorită. Pentru programări trebuie să veniți personal la biserică (de regulă, după Sfânta Liturghie duminicală, în jur de ora 11.45-12.00). Nu se fac programări telefonice!