Taina Spovedaniei

„Pocăința și mărturisirea taie drepturile diavolului. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserică, se mărturisește și se împărtășește, diavolul nu are nicio putere, nicio stăpânire.” (Sf. Paisie Aghioritul)

Pocăința e Sfânta Taină prin care credinciosul primește de la însuși Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite duhovnicului cu zdrobire de inimă.

Mântuitorul a făgăduit această Taină Sfinților Apostoli, când le-a spus: „Amin grăiesc vouă: oricâte veți lega pe pământ vor fi legate în cer și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate în cer” (Matei 18, 18; 16, 19). El a așezat-o după sfânta Sa înviere prin cuvintele: „Luați Duh Sfânt; cărora le veți ierta păcatele, se vor ierta lor, și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 22-23). Puterea de a lega și a dezlega păcatele o are numai Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar El a dat această putere și Apostolilor, și prin aceștia episcopilor și preoților. Pocăința predicată de Sf. Ioan Botezătorul și mărturisirea păcatelor care aveau loc atunci (Marcu 1, 4-5) au prevestit pocăința și mărturisirea creștină.

Aceste condiții sunt: adâncă părere de rău pentru păcatele săvârșite, mărturisirea lor duhovnicului cu hotărârea de a nu mai greși, credința puternică în Hristos și nădejdea în îndurarea Lui.

Dezlegarea este iertarea desăvârșită a păcatelor și reașezarea celui ce se pocăiește sub puterea harului. Sf. Ioan Gură de Aur spune despre puterea de a dezlega, încredințată preoților: „Locuitori ai pământului și ducându-și viața pe el, preoții au fost cinstiți cu încrederea de a administra cele cerești; ei au primit puterea pe care Dumnezeu nici îngerilor și nici Arhanghelilor n-a dat-o. […] Lanțul pe care Dumnezeu l-a dat preoților atinge sufletul și e lung până la ceruri.” (Despre preoție, 3, 5)

Numai acela care are puterea și dreptul de a dezlega, adică episcopul și preotul, căci numai apostolilor și urmașilor lor le-a dat Hristos puterea și porunca de a lega și a dezlega păcatele oamenilor (Matei 18, 18; Ioan 20, 21-23). Canonul 102 Trulan prevede obligația preoților de a cerceta felul greșelilor mărturisite, pentru a prescrie leacuri potrivite.

Preotul deține această putere în virtutea harului hirotoniei în treapta de preot, iar dreptul de a pune în lucrare această putere îl are prin hirotesia în duhovnic. Este bine să nu schimbăm duhovnicul decât la caz de mare nevoie, de pildă când se schimbă preotul sau când ne mutăm în altă parohie.

Toți trebuie să ne spovedim, chiar și aceia cărora ni se pare că nu greșim și nu păcătuim cu nimic. Așa ne învață Sf. Ioan Evanghelistul: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El credincios este și drept ca să ne ierte nouă păcatele” (I Ioan 1, 8-9). Mai cu seamă bolnavii să se îngrijească a se spovedi și împărtăși, pentru ca sfârșitul să nu-i prindă fără de veste, nepregătiți.

Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului trebuie să fie:

• completă, adică să cuprindă toate păcatele săvârșite după botez sau, mai exact, de la ultima spovedanie, și să nu ascundă nimic din cele făptuite;
• sinceră și făcută de bunăvoie;
• secretă (făcută în taină);
• cu umilință și cu zdrobire de inimă, adică cu părere de rău pentru păcatele săvârșite și cu dorința sinceră de a nu le mai face.

Simpla mărturisire sau înșirare a păcatelor fără pocăință adevărată și fără hotărâre de îndreptare nu aduce iertarea păcatelor, căci zice Domnul: „De nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel” (Luca 13, 5). Totul este ca, de la o mărturisire până la alta, creștinul să se ostenească a-și îndrepta cât mai mult viața.

Spovedania nu este legată de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de câte ori și oricând simțim nevoia de a ne ușura sufletul de povara păcatelor sau de a primi mângâierea harului și nădejdea iertării. Cu cât ne spovedim mai des, cu atât este mai bine.

De obicei însă spovedania este legată de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne învață să ne mărturisim păcatele de patru ori pe an, adică în cele patru posturi: al Paștelui, al Crăciunului, al Sfintei Mării și al Sfinților Apostoli. Cei mai înaintați în cuvioșie și în evlavie să se spovedească în fiecare lună, iar ceilalți, cel puțin o dată pe an, și anume în Postul Păresimilor. Dar să nu amânăm împlinirea acestei datorii creștinești abia în săptămâna cea din urmă a Postului; încă din cea dintâi săptămână a Postului să alergăm la duhovnic și să ne spovedim, ca să ne rămână timp de îndreptare și de curățire, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei Împărtășanii.

Locul cel mai potrivit este biserica, și anume înaintea icoanei Mântuitorului Hristos. Numai cei bolnavi, sau cei care nu pot veni la biserică, pot fi spovediți acasă la ei.

Preotul, îmbrăcat cu epitrahil și felon, zice obișnuitele rugăciuni începătoare, Psalmul 50 (psalmul mărturisirii și al pocăinței), troparele de umilință și apoi două molitve, în care roagă pe Dumnezeu să ierte păcatele celui ce se spovedește. După aceasta urmează mărturisirea păcatelor, fie ca răspuns la întrebările puse de preot, fie mărturisind singur. Apoi cel ce se spovedește pleacă capul sub epitrahil, iar preotul îi citește rugăciunea de dezlegare: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (N), și să-ți lase ție toate păcatele…”. La sfârșit, dacă e cazul, duhovnicul rânduiește și canonul sau epitimia, după felul păcatelor săvârșite.

Epitimiile (canonul sau certarea) sunt mijloace de pocăință rânduite de duhovnic celui ce se spovedește, ca de pildă: rugăciuni, metanii, cercetarea bisericilor, fapte de milostenie, posturi, înfrânări de la anumite mâncări sau fapte și altele. Cea mai aspră epitimie este oprirea de la împărtășire pentru un anumit timp. Epitimiile nu urmăresc pedepsirea păcătosului, ci ispășirea păcatelor și îndreptarea lui; ele sunt ajutoare, exerciții de întărire în virtute și de îndepărtare de la păcat.

Taina Pocăinței este strâns legată de Sfânta Împărtășanie, pentru că, de regulă, împărtășirea fără spovedanie nu se poate, iar cei ce se spovedesc o fac cu scopul de a se împărtăși.