„Hei, tăticule!”, strigă un copil. Tatăl său citea ziarul. Deodată el spuse tare:
„Da, ce vrei fiule?”.
Copilul răspunse: „Când voi crește mare, va trebui să citesc și eu ziarul?”. „Bineînțeles”. „Dar de ce, tăticule?”. Tata se făcu că nu aude și citi mai departe. „Hei, tăticule, de ce?”. „Of, Doamne, când ești adult, atunci se obișnuiește să citești ziare. Se simte nevoia de a ști tot ce se petrece în lume; trebuie să mergi în pas cu lumea”. „Ce înseamnă a merge în pas cu lumea?”. „Înseamnă a ști să te orientezi după ea, înțelegi tu?”. „Nu, tăticule”. „Ei bine, atunci vom mai vorbi despre asta altă dată. Acum însă lasă-mă să citesc mai departe”. „Tăticule, dar de ce nu poți citi în timp ce vorbesc cu tine?”. „Pentru că aceasta mă deranjează. Vorbăria mă deranjează. Să ții minte asta”. „Profesorul meu însă vorbește foarte mult, tată”. „Da, dar el are voie pentru că el este profesor, însă copiii trebuie să tacă, ai înțeles?”. „Însă când suntem la ore și noi, copiii, nu deschidem gura, el ne ceartă”. „Of, Doamne, lasă-mă odată în pace, căci dacă îmi mai pui astfel de întrebări, va trebui să merg la Socola, într-o casă de nebuni”. „Și acolo va trebui să citești ziare, tată?”. „Dar de unde, fiule. Acolo nu sunt ziare”. „O, ce bine va fi, tăticule, îi răspunse fiul bucuros. Acolo te voi vizita și voi putea vorbi cu tine fără a te mai deranja”. Timpul este un dar foarte prețios pentru un copil. Un părinte trebuie să știe să-i acorde suficient timp copilului său. Ignoranța poate produce răni de nevindecat în inima unui copil, care se poate simți ca nefiind iubit.