Într-o clasă întâi a unei școli din Pădurea Neagră, un copil începu să plângă chiar la prima oră de desen. Colega lui îl înștiință pe învățătorul clasei și, numaidecât, acesta îl întrebă pe micuț de ce plânge. Din cauza lacrimilor, copilul la început nici nu putea să vorbească. Sughițea și își ștergea ochii cu mânuțele. Totuși învățătorul insistă iubitor:
„Ce te doare?”.
Micuțul prinse curaj și-i spuse:
„Am uitat cum arată mama mea”.
Copiii, desigur, începură să râdă. Dar învățătorul îl înțelese pe copil și-i spuse cu iubire:
„Ah! Ai uitat chipul mămicii tale. Bineînțeles că e ceva rău. Du-te imediat acasă și uită-te din nou la mămica ta!”.
Copilul merse acasă și, nu după mult timp, se întoarse, luă creionul în mână și începu numaidecât să deseneze bucuros.