Odată, se înapoia din California în Italia un vapor, pe care se afla și un muncitor. Acesta plecase de douăzeci de ani în California, lucrase în minele de aur și câștigase o mare avere. Cu mulți galbeni lucitori, venea acasă să trăiască mai ușor. Vaporul ajunsese în strâmtoarea Siciliei și aici, din pricina unei furtuni, se izbi de o stâncă și se sfărâmă.
- Bărcile de salvare! Tuna căpitanul vaporului.
- Întâi femeile și copii, apoi bărbații, și în urmă marinarii! Strigă secundul. Era o spaimă de nedescris: țipete, strigături, vaiete și un vălmășag de nu se mai deosebea nimic. Muncitorul, care era bun înnotător, se coborâse în cabină să-și ia banii. A umplut o lădiță, a legat-o în spate și a ieșit pe punte. Nu mai era nimeni. Vasul se înclina cu viteză și era cât pe ce să fie înghițit de valuri. Deodată, auzi țipetele unei fetițe. Era o fetiță cam de vreo zece anișori, care adormise și pe care părinții, în zăpăceala aceea, o rătăciseră. De la vapor la mal era o distanță bună. Omul gândi repede: „Dacă iau fetița și lada, n-am să pot ajunge”. O luptă grea se dădu în el. Deodată, lăsă lada, luă fetița în spinare și se aruncă în valurile mării. Pe mal mai erau patru fericiți: părinții care-și vedeau fetița, care scăpase cu viață, și el, care făcuse fapta vieții sale. Astfel bucuria pusă de Dumnezeu în sufletul său i-a schimbat viața.