Bastonul meu atârnă de cuier, lângă ușă. Multe bastoane atârnă aici, căci rareori mă întorc dintr-o călătorie fără să-mi aduc un băț pe care l-am tăiat de undeva pe drum. Atunci când iau unul din nou în mână îmi amintesc de anumite lucruri legate de el sau de împrejurarea pe care am trăit-o. Bastonul despre care însă vreau să vorbesc a intrat în posesia mea într-un mod ciudat. Nu e o poveste glorioasă. Odată, într-o seară furtunoasă de iarnă, cineva sună la ușă. La această oră am obiceiul să las lumina aprinsă în fața casei, pentru ca noaptea să nu mi se pară prea aproape de fereastră. Am mers să văd cine era acest musafir întârziat. Vântul îmi smulse clanța din mână, viscolul suflă zăpada înăuntru. Era o vreme urâtă de tot. Afară, pe trepte, stătea un bătrân. L-am recunoscut. Deseori trecea pe la mine, bătea la ușă și cerea câte ceva de pomană. Niciodată nu spunea un cuvânt de salut sau de mulțumire; privea la mine cu ochi de bețiv, iar eu îi dădeam ce-mi venea în minte: un colț de salam sau câțiva bănuți din buzunar. Pe umăr purta un baston și de acesta atârna o traistă. Dar ceea ce mă deranja acum era faptul că avea capul descoperit și avea zăpadă pe creștetul capului. Atunci am luat boneta mea de lână din cuier și i-am dat-o. Bătrânul se clătină un pic când i-am tras-o peste urechi și apoi plecă fără să spună niciun cuvânt. Acesta a fost momentul când ar fi trebuit să mă gândesc la cămăruța mea din spate. Da, dar nu m-am gândit la asta. Pentru un musafir aveam un pat liber, o masă și un scaun. Era cald și plăcut în acea odaie. Mai era supă în bucătărie, o bucățică de pâine și o jumătate de sticlă de bere la fereastră. În același timp m-am gândit la casa mea curată și că acest individ ud, mizerabil și mirosind a alcool, ar murdări totul. Atunci am închis ușa și am lăsat afară toată neplăcerea, viscolul, frigul și toate la un loc. Două zile mai târziu veni groparul și-mi arătă un baston - o lucrare măreață - sculptat în lemn de nuc. Mânerul forma un cap bărbos și din noduri ieșeau adevărate fețe, toate cu gurile deschise, ca și cum ar fi strigat din lemn. `Vreți să cumpărați acest obiect? întrebă omul. Trebuie să-l îngrop pe acest bătrân, pe acest Josef, și nu are niciun ban pentru înmormântare`. Am luat bastonul la un preț rezonabil. `Să-i faci și o cruce pe mormânt. Când a murit?`, l-am întrebat eu. `De fapt nu a murit, spuse groparul, ci s-a congelat`. Atunci mi-am amintit de cele petrecute cu câteva ceasuri mai devreme. M-am întristat profund! Binele pe care nu-l facem, deși ne stă în putință, poate lăsa amprente reci pe ființele noastre. Omule, să nu eziți niciodată să faci un bine, dar să eziți întotdeauna să faci un rău!
Pildă