Un turist care închiriase o cameră de vară la o țărancă de munte o întrebă pe femeie: `Se poate merge aici undeva la Liturghie?`. `Bineînțeles, răspunse ea. Există în apropiere o bisericuță. Și eu mă duc acolo`. Și în odaia ei simplă, dar frumoasă, se înfiripă o discuție. Pe un perete al camerei se aflau multe fotografii cu diferite personaje, mai tinere și mai în vârstă. `Acesta-i bărbatul meu, răspunse munteanca la întrebarea oaspetelui ei. A murit în timp ce tăia lemne. Aceștia sunt cei doi feciori ai mei. Au căzut la datorie în război. Și asta e fiica mea. A murit de cancer`. `Așa de multă nefericire! Cum de se poate suporta așa ceva?`, întrebă turistul. Femeia răspunse. `În acest caz nu mai ajută la nimic mângâierea ce vine de jos; ea trebuie să vină de sus. La primul caz de deces ești îndurerat, dar dacă crește numărul deceselor, atunci muțești`.`Da, se poate înțelege`, se gândi musafirul. `Dar asta nu e bun la nimic, spuse munteanca. Mai întâi l-am luat de rău pe bunul Dumnezeu pentru că mi-a chemat la Sine familia. M-am plâns, dar nu am obținut nicio mângâiere. Căci în final i s-a dat înapoi familia. Atunci nici n-am mai mers la biserică. Până într-o vară când un oaspete mi-a dăruit acest crucifix pe care-l vedeți atârnat pe perete, aici în colț. Am zăbovit în fața lui ore-n șir, luni de zile de iarnă, când nu aveam niciun musafir, iar eu aveam timp să meditez. Da, Hristos a suferit mai mult decât mine. Ce e suferința mea pe lângă a Sa? Și aici mi-am găsit putere să trăiesc și să las să mi se ia ceea ce Domnul mi-a dat`.
Pildă