Într-o frumoasă zi de vară, pe la ora prânzului se făcu mare liniște în pădure. Păsările își băgaseră capul sub aripi și toți se odihneau. Atunci pițigoiul își scoase capul și întrebă:
„Ce este viața?”.
Toți au fost surprinși de această întrebare grea. O roză tocmai își desfăcea floarea lăsând petalele una peste alta. Ea spuse:
„Viața este o deschidere”.
Nu mai puțin bine dispus era fluturele. El zbură de la o floare la alta, se așeză ici-colo și spuse:
„Viața este numai bucurie și strălucire solară”.
Jos, pe pământ, o furnică trăgea după sine un pai cu grâu de zece ori mai mare decât ea și spuse:
„Viața nu e mai mult decât trudă și muncă”.
Era cât pe ce să se iște o ceartă mare, dacă nu ar fi venit o ploaie fină care spuse:
„Viața este formată din lacrimi, da, doar lacrimi”.
Dar deasupra lor pluti în cercuri și plin de maiestate un vultur care spuse:
„Viața este o năzuință spre cele de sus”.
Apoi veni noaptea. După un timp, un om mergea acasă pe străzile goale. Venea de la o petrecere și-și spuse:
„Viața este o continuă căutare a fericirii și o înlănțuire de decepții”.
După lunga noapte veniră și zorii dimineții și spuseră:
„Așa cum noi suntem începutul zilei care vine, la fel viața este începutul veșniciei”.