Într-un sat, trei femei voiau să aducă apă de la fântână. Nu departe de acest loc stătea un înțelept și ascultă cum cele trei femei își lăudau fiii. „Fiul meu, spuse prima, este așa de inteligent, încât îi lasă în urmă pe toți ceilalți”. „Fiul meu, spuse a doua, cântă așa de frumos, ca o privighetoare. Niciun alt băiat nu are o voce așa de frumoasă ca cea a fiului meu”. „Iar tu, de ce nu-ți lauzi băiatul?”, o întrebă una pe cea de-a treia femeie. „Fiul meu nu are nimic deosebit în el, nu l-aș putea lăuda pentru ceva. El nu-i decât un băiat obișnuit ca toți ceilalți”. Femeile își umplură gălețile și plecară spre casă. Înțeleptul merse încet după ele. Gălețile fiind grele, ele se opriră să se odihnească. Atunci veniră în întâmpinarea lor tocmai fiii lor. Primul făcu o săritură, veni pe mâini și așa începu să meargă. Femeile strigară:
„Ce băiat deștept!”.
Al doilea începu să cânte ca o privighetoare și femeile îl ascultară cu entuziasm. Al treilea băiat veni la mama sa, îi luă găleata din mână și o duse acasă. Atunci femeile îl întrebară pe înțelept: „Ce spui despre fiii noștri?”. „Unde sunt fiii voștri? le răspunse bătrânul. Văd doar un singur fiu, cel nelăudat”.