Un înger n-avea pace în cer din cauza chinurilor păcătoșilor din iad și cobora des să-i roage să-și amintească binele făcut în viață.
– Poate, totuși, ați făcut o cât de mică faptă bună! Încercați să vă amintiți! Îi ruga el pe păcătoși. Într-un târziu o doamnă și-a amintit:
– Eu! Eu am dat unui cerșetor o coajă de ceapă! Aceasta nu este o faptă bună?
– Bineînțeles că este! S-a bucurat îngerul. Apoi a alergat la Arhivele Cerului și a verificat povestea cu ceapa. A adus coaja de ceapă în iad și i-a spus femeii:
– Ține-te bine de coaja de ceapă! Eu voi prinde celălalt capăt și împreună vom zbura în sus. Așa vei ajunge în Cer! Zis și făcut. Coaja de ceapă a rezistat și nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alți păcătoși au prins de veste și degrabă s-au agățat de picioarele femeii, pentru ca astfel să scape și ei din iad. O mulțime de oameni atârnau de picioarele și poalele ei, iar coaja de ceapă rezista, fără să se rupă. Toți zburau spre Cer. Când femeia a privit în jos și a văzut mulțimea de oameni, a început să se teamă, că ceapa se va rupe și ea va cădea. Așa că a început să-i împingă pe ceilalți cu piciorul, încercând să-i dea jos, și spunându-le:
– Voi rămâneți acolo, în iad, păcătoșilor! Căci voi n-ați făcut niciun bine! În clipa aceea coaja de ceapă s-a rupt și cu toții au căzut în Iad. Ea, păcătoasa, judecase alți păcătoși. Niciodată, omule, să nu-ți judeci semenii! Și nu rata ultima șansă pozitivă, din pricina egoismului, prostiei, fricii sau necredinței.