Un tânăr, care se străduise foarte mult timp să învețe să se roage, își dădu seama că experiența rugăciunii nu avea niciun efect asupra lui. Ba mai mult, rugăciunea i se părea precum apa care se strecoară printre degete și care nu poate fi oprită. Fiind descurajat, voia să abandoneze rugăciunea. Dar auzi de la un prieten de existența unui înțelept în pustiu, care era un maestru al rugăciunii. Deci se hotărâ să pornească la drum spre acest înțelept. Ajuns aici, îi spuse: „De mult timp m-am apucat de rugăciune, dar n-am simțit niciun efect în viața mea. Și, auzind că ești un maestru al rugăciunii, am venit la tine să-mi dai un sfat. Spune-mi, te rog, cum trebuie să mă rog ca să simt plinătatea rugăciunii?”. „Bine, prietene! Ia te uită! La cca. 100 m se vede un râu. Ia acest coș de nuiele, chiar dacă este murdar, și adu-mi-l plin cu apă”. Tânărul se duse la râu, umplu coșul, dar până să ajungă la înțelept, coșul se goli. Tânărul a fost trimis încă o dată, dar și de data aceasta se întâmplă la fel. Fiind rugat să meargă pentru a treia oară, tânărul îi spuse înțeleptului: „Maestre, tu vezi doar că niciun pic de apă nu se poate căra cu un asemenea coș. Coșul a rămas precum a fost”. „Prietene, îi replică înțeleptul, acum coșul este curat. Tot așa se întâmplă și cu rugăciunea. Când te rogi, ai impresia că rămâi cum ai fost înainte, dar în realitate nu este așa, pentru că rugăciunea curăță. Ea curăță sufletul omului”.
Pildă