A fost odată un băiețel care și-a dorit foarte mult să întâlnească un înger. Auzise el că îngerii sunt frumoși și buni, și, într-o zi, a pornit în căutarea unui înger. Știa foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, așa că înainte de a porni și-a umplut bine, bine gentuța cu dulciuri și cu multe sticluțe cu apă, ca să-și mai potolească foamea și setea din când în când. Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare și umbros, și s-a gândit să-și tragă puțin sufletul înainte de a porni iar la drum. S-a așezat pe o bancă lângă un bătrân trist și amărât, dar cu o față luminoasă, care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau și ei asfaltul, în speranța că or mai găsi câte ceva de-ale gurii. Băiețelul și-a pus gentuța în brațe și a scos din ea o sticluță de apă și, când să guste din ea, a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, băiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet. Atât de minunat și de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băiețelul i-a oferit și o sticluță cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nicio ezitare și fără nicio reținere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului. Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând și bând, fără să își spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simți prezența oboselii și se hotărî să o ia către casă, mulțumit de bucuria pe care i-o făcuse bătrânul, din care radia atâta dragoste. Nici nu apucă bine să facă doi pași că dă fuguța înapoi să-l îmbrățișeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, cu doi stropi de lacrimi în ochi, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi. Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feței lui plină de fericire, dânsa îl întrebă:
„Ce ai făcut tu azi de ești așa de fericit? Cine ți-a adus această fericire?”.
Copilul îi răspunse:
„Am stat la masă cu un înger!”.
Și înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat:
„Știi ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată, cu toate că e mai bătrân decât mi-l închipuiam!”.
Între timp, bătrânul a ajuns și el acasă și fiul său, observând privirea pașnică a tatălui, nu a putut să nu îl întrebe:
„Tată, ce ai făcut azi de ești așa fericit? Cine ți-a adus această fericire?”.
El i-a răspuns fiului său:
„Am mâncat în parc dulciuri cu un înger!”.
Și înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:
„Știi ceva? Este mult mai tânăr decât mi-l închipuiam!”.
Prea des subapreciem puterea unei îmbrățișări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de bunătate și milă. Toate acestea au puterea de a face dintr-o zi obișnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieții unei persoane. Și toate acestea sunt cele mai simple și obișnuite manifestări prin care lucrează bunătatea și dragostea divină.