Două zile înainte de Crăciun, Manfred scrie o scrisoare cu tot ceea ce dorește. Anul trecut l-a mai ajutat mama. Astăzi poate s-o facă singur. El ședea pe covor. Înaintea lui se află o lampă pentru citit, iar pe suportul de scris un carton. Manfred este descălțat și nu are în picioare ciorapi. Stiloul stă prins între două degete de la piciorul drept, iar piciorul stâng ține foia. El scrie cu piciorul pentru că nu are mâini: mâinile sale lipseau de la cot. Așa a venit pe lume. Nimeni nu știe de ce! Anul trecut, cu toate că scrisoarea era lungă și ceruse multe, a primit de toate: un trenuleț, o mașinuță, trei cărți. Astăzi așterne pe hârtie doar o singură dorință:
„Dăruiește-mi mâini!”.
Cu piciorușele reușește să împingă foaia în plic. Pe plic scrie: „Către pruncul Iisus”. Apoi apucă plicul cu mâinile sale ciunge și-l pune la fereastra din camera sa. A doua zi, în bucătărie miroase frumos. Mămica coace prăjituri, iar Manfred se joacă cu trenulețul. Deodată, mama vine la el și-i spune:
„Manfred, merg repede să fac câteva cumpărături. Mă voi întoarce imediat”.
Manfred dă din cap. El nu este singur, pentru că tatăl său este în camera sa și lucrează. Numaidecât Manfred se ridică și merge în bucătărie. Acolo se află platoul cu prăjituri. O prăjitură alunecă pe masă și este la margine. Manfred deschide gura și o ia cu gura. Are un gust delicios. Apoi observă în chiuvetă mănușile de gumă ale mămicii. „Mâini! Degete!”, se gândește Manfred. Trage mănușile pe podea, apoi, ajutându-se și de dinți, înfige fiecare mână în câte o mănușă. Manfred aleargă prin casă și strigă:
„Mâini! Am mâini!”.
Între timp, mămica se întoarce și tatăl iese din camera sa de muncă. Părinții privesc la fiul lor. Tatăl își strânge emoțiile și intră în camera sa, iar mama sughite. Deodată Manfred se oprește, privește la mănuși, apoi le aruncă pe fotoliu și începe să plângă. Mămica aleargă la el și-l ia în brațe. „Manfred, când vei fi mare, vei primi mâini. Există oameni care pot face mâini, mâini artificiale”, îi spuse mama. Dar Manfred nu vrea să asculte. Mai târziu aduce scrisoarea și o aruncă la gunoi. Spre seară merge la culcare, se roagă, dar nu mai spune:
„Dăruiește-mi mâini”.
El știe că nu va primi niciodată mâini, nici măcar de Crăciun. Unii oameni au mâini, dar nu au și recunoștință față de Dumnezeu, pentru faptul că le au. Omule, fii recunoscător pentru faptul că ai mâini. Sunt alți oameni care nu le au, dar și le doresc sau și le-ar dori. De fapt, omule, fii recunoscător pentru tot!