Sari la conținut

Pildă

Darul hienei

Sfântul Macarie Alexandrinul stătea în fața chiliei sale, înconjurat de ucenici, și le dădea tot felul de învățături. Deodată o hienă, fiară sălbatică, se apropie cu puiul în gură și îl pune la picioarele sfântului. Acesta ia puiul în mână, vede că este orb, îl binecuvântează, scuipă în degete, pune salivă pe ochii puiului, care deschide ochii și începe să vadă și să scheaune. Hiena l-a privit pe sfânt a mulțumire și-a luat iar puiul în gură și dusă a fost. Nimeni n-a spus nimic. A doua zi hiena s-a întors și a adus și a lăsat la picioarele sfântului o blană de oaie, dar acesta i-a spus cu supărare:

– Nu primesc daruri din furtișag! Rușinată, hiena a plecat capul și s-a depărtat. După un timp sfântul a dat pielea de oaie Sfintei Melania, care a numit-o darul hienei.