În urmă cu câteva secole, în insula Sicilia domnea împăratul german Friedrich al II-lea. Deoarece oamenii de acolo vorbeau o limbă diferită de cea germană, deseori se întreba: `Care limbă este de fapt cea adevărată? Ce limbă începe omul să vorbească de la sine?`. Pentru a afla acest lucru făcu următorul experiment: trimise câțiva servitori într-o creșă, unde erau îngrijiți și crescuți copiii abandonați de părinții lor, să-i aducă de prunci care erau doar de câteva zile sau săptămâni și care încă nu puteau să vorbească. Împăratul porunci apoi ca fiecare din acești copii să primească câte o mamă adoptivă. Acestea trebuiau să le dea copiilor tot ceea ce aveau nevoie pentru a crește mari: mâncare, băutură și îmbrăcăminte. Dar un lucru nu aveau voie să le dea: iubire. Niciun cuvânt de iubire, niciun zâmbet. Se povestește că acești copii n-au învățat nicio limbă. Toți au rămas muți. N-au învățat nici să vorbească, nici să se joace, nici să lucreze. De asemenea, n-au învățat nici să se bucure și nici să mulțumească. N-au învățat nici să gândească, nici să întrebe și nici să iubească. Erau handicapați. De fapt, nici unul dintre ei nu a trăit mult timp. Iubirea este limba cea adevărată!
Pildă