Cu mulți ani în urmă a fost odată o mare secetă pe pământ: toate fluviile și fântânile au secat, toți copacii, arbuștii și pășunile s-au uscat și oameni și animale au murit de sete. Într-o noapte, o fetiță a plecat de acasă, cu un ulcior în mână, ca să caute apă pentru mama sa care era bolnavă. Fetița nu găsi apă nicăieri și, de oboseală, se întinse pe iarbă și adormi. Când se trezi și se uită după ulcior, acesta era aproape plin cu apă clară și proaspătă. Fetița se bucură și voi să bea, dar se gândi că atunci nu va mai ajunge pentru mama ei, și fugi cu ulciorul acasă. Așa de grăbită era, încât nu observă cum un cățel se propti înaintea piciorușelor ei. Ea se împiedică și căzu, iar cățelul țiui de durere. Fetița întinse mâna după ulcior. Credea că apa s-a scurs. Dar nu! Ulciorul stătea vertical pe pământ și nu se vărsă nici măcar o picătură. Atunci fetița turnă puțină apă în căușul palmei și o întinse cățelușului. Acesta linse și deveni din nou vesel. Fetița luă din nou ulciorul în mână și iată că acum nu mai era din lemn, ci din argint. Fetița alergă acasă și i-l înmână mămicii. Mămica îi spuse:
„Și așa trebuie să mor, bea tu!”.
Dădu ulciorul fetiței. În aceeași clipă, ulciorul de argint se transformă în aur. Atunci fetița nu s-a putut opune mult timp și duse ulciorul la buzele sale, când un drumeț intră în cameră și ceru o înghițitură de apă. Fetița luă ulciorul de la gură și i-o dădu lui. Și iată, pe ulcior apărură deodată șapte diamante mari și din fiecare țâșnea un izvor de apă limpede și proaspătă.