Sari la conținut

Pildă

Dresorul de fiare

Se povestește despre un bătrân pustnic care se tot scuza înaintea pelerinilor că are cam mult de lucru, că e tare ocupat. Pelerinii se mirau, căci îl știau că are o viață sfântă și nu este absorbit de cele materiale, de aceea îl întrebară cu ce se ocupă. Pustnicul le răspunse: „Am de îmblânzit doi șoimi, de dresat doi vulturi, să stăpânesc doi iepuri, să am grijă de un șarpe, să încarc un măgar, să pun șaua pe cai și să dresez un leu”. „Într-adevăr, spuseră oamenii, ai mult de lucru. Timpul îți este încărcat. Dar unde îți sunt animalele de care vorbești, căci nu vedem pe lângă chilia sfinției tale nimic din toate acestea?” Pustnicul le explică într-un mod foarte simplu, ca să înțeleagă cu toții, căci așa ceva aveau și ei acasă. De altfel și noi avem în grijă astfel de „jivine”. „Cei doi șoimi sunt ochii noștri, care se reped asupra oricărui lucru; câteodată sunt ca niște săgeți care se înfig ici-colo și așa rămân. Uneori este greu să le îmblânzești. Cei doi vulturi sunt mâinile noastre care apucă, și ceea ce prind nu mai lasă liber. Câteodată scapă de sub control. Ele ar putea face altceva, ar putea mângâia, ajuta, deschide. Cei doi iepuri sunt picioarele noastre care merg, lovesc, ologesc și ne fac să rătăcim. Cel mai greu lucru de stăpânit însă se află în spatele dinților noștri: limba (șarpele). Cineva spunea că cei de dinți sunt neputincioși în fața unei singure limbi. Ea ar putea însă să mângâie, să spună lucruri frumoase, să-l slăvească pe Dumnezeu, să spună adevărul. Și apoi avem de încărcat un măgar: trupul nostru. Cât de des nu se aseamănă cu un astfel de animal! Totdeauna i se pare că e prea încărcat și se împotrivește, face năravuri, refuză, este încăpățânat ca un măgar. Și totuși avem nevoie de el. Apoi mai avem de dresat un leu. Despre leu se spune că este regele animalelor, așa cum inima este centrala puterii, reședința curajului și a tuturor sentimentelor nobile, dar poate fi și celula germenului urii și al revoltei. „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule”. (Matei 15:19)„.