Era într-o zi de 8 martie. Un copil cu numele Paulică se sculă dis-de-dimineață cu o presimțire deosebită, ca niciodată de altfel. „Oare o să avem astăzi lucrare de control și am uitat să mă pregătesc?”, se întrebă Paulică puțin cam speriat. „Nu, doar e duminică astăzi. Dar ce s-a întâmplat atunci?”. Paulică se gândea și se tot răzgândea, totuși nu știa ce se întâmplase cu el, de ce se sculase așa devreme. Simțea că are ceva de făcut. Ce anume însă, nu știa. La ora 6.30, Cristina, sora lui, intră în cameră și, după ce îl salută pe Paulică, îl întreabă: „Ce ai pregătit pentru mămica?”. „Cum adică, ce am pregătit pentru mămica?”. „Da, astăzi este ziua ei!”, îi spuse Cristina. „Cum? Astăzi e ziua mamei? E imposibil”. Paulică se duse la calendar și privi cu multă atenție. „Într-adevăr, ai dreptate. Și eu n-am pregătit nimic”. „Asta însă nu e frumos din partea ta, Paulică!”. „Așa-i, este adevărat”, răspunse băiețelul. Deodată Paulică sări din pat și începu să caute daruri în dulăpiorul său. Dar nu găsi nimic; doar o gumă de mestecat, ceea ce nu-i plăcea mamei. „Este deschis astăzi la florărie?”, întrebă Paulică pe surioara sa. „Cred că da”. Paulică se uită dacă are bani suficienți. „3 lei. Însă cu atâția nu pot face mai nimic”, se întristă Paulică. Își încrucișă mâinile și se gândi ce să mai facă, pentru că în curând trebuia să se trezească și mămica. În camera lui era o liniște perfectă, doar ceasornicul făcea într-una tic-tac, tic-tac... Pe moment, privind deșteptătorul, îi veni o idee grozavă: „Ce-ar fi să compun o poezie de ziua mamei!?”, își spuse el. Luă imediat un creion în mână și pe o foaie de hârtie începu să scrie. Când scria, când ștergea. Dar, în sfârșit, termină. Apoi o copie frumos pe un cartonaș. Poezia era următoarea:
„Deșteptătorul meu nu face gălăgie, Căci el nu-i construit la tinichigerie. El nu hodorogește, ci vorbește. Când trebuie să merg la școală, Cu un sărut el mă trezește. Și-atunci când cad într-un noroi, El îmi aduce haine noi”.
Dedesubt a mai scris: Mulțumesc, mămico! Paulică nu termină bine poezia și iată că și mămica lui se trezi. Paulică împachetă repede poezia într-o hârtie pentru Crăciun, apoi împreună cu surioara lui merseră să-i înmâneze cadourile. „Cum, în hârtie pentru Crăciun?!”, se miră mama. „Da, răspunse Paulică, ziua mamei trebuie să fie pentru tine precum Crăciunul”. „Sper..., cu mai puțină treabă!”, adăugă mămica zâmbind. Apoi desfăcu pachețelul. Ea citi poezia în gând și zâmbi. Se bucură enorm de mult pentru darul lui Paulică.