Pe o potecă abruptă și stâncoasă am întâlnit o fetiță, care-și purta în spate frățiorul. Se vedea cu ochiul liber că micuțul era prea greu pentru puterile ei. I-am spus:
– Fetițo, ce grea povară duci! Ea m-a privit mirată și mi-a spus cu reproș în glas:
– Nu este o povară domnule, este fratele meu! Am rămas uluit. Fetița cea curajoasă tocmai îmi dăduse o lecție de viață. Și când durerile oamenilor mă copleșesc și îmi pierd tot curajul, cuvintele fetei îmi amintesc: „Nu este povară, este fratele tău!”