Degetele cel mic și cel mare se luară odată la ceartă. Degetul cel mare spuse: „Degetele mici nu sunt bune la nimic”. „N-ai voie să spui acest lucru, îi răspunse degetul mic, și eu sunt valoros”. „Iată, eu pot să mă îndoi mai ușor decât tine!”. Și așa continuă cearta. În principiu, toate degetele erau mulțumite de faptul că ele erau degete, dar priveau cu gelozie către ochi. „Noi, spuseră degetele, trebuie să muncim din greu: să apucăm, să prindem, să ținem... Ochii, care sunt mereu sus, ei o duc bine! Ei se învârtesc numai un pic, se plimbă din stânga în dreapta și au timp să privească la toate din lume!”. „Da, tocmai de aceea noi, ochii, suntem mai de valoare decât voi. Suntem prețioși! În comparație cu ceea ce facem noi, voi, degetelor, nu sunteți bune de nimic! Suntem bucuroși că nu suntem degete mici și strâmbe ca voi!”. Atunci degetele se înfuriară:
„Aveți grijă, ochilor, noi putem să vă facem rău, vă putem zgâria. Așteptați și vă vom arăta noi vouă!”.
Cearta se încinse din ce în ce mai mult. Picioarele și degetele de la picioare se luară și ele la ceartă, iar gura se deschise și spuse și ea tare de tot:
„Eu sunt de cel mai mare folos! Numai eu sunt de valoare”.
În cele din urmă cu toții se luară la ceartă, așa încât se iscă acolo un adevărat război. Fiecare este important, pentru că fiecare are un rol!