Un om auzi odată că într-un loc îndepărtat arde o flacără sfântă. Porni la drum pentru a aduce acasă această luminiță. Se gândi că cine are acea lumină va trăi și va fi fericit. Acum se afla deja pe drumul retur. Grija lui cea mare era ca flacăra să nu se stingă. Pe drum se întâlni cu unul căruia îi era frig, pentru că nu avea foc. Acesta îl rugă să-i dea să aprindă focul de la flacăra sa. Inițial nu voia, căci, se gândea el, această flacără sfântă nu se potrivește cu un lucru așa de lumesc. Apoi însă îi dădu. Continuându-și drumul, deodată se ivi o puternică furtună care, în ciuda opoziției sale, îi stinse flacăra. Atunci își aminti de cel căruia îi dăduse să-și aprindă focul. Dacă ar fi trebuit să meargă din nou în acel loc îndepărtat, dar sfânt, nu ar mai fi putut pentru că ar fi trebuit să treacă din nou peste mări și munți. Dar până la acel om, pe care l-a ajutat, a putut să se întoarcă.
Pildă