O femeie, mergând la o mănăstire, se plânse unui părinte îmbunătățit de bărbatul ei, zicând:
- Părinte, bărbatul meu este așa de ursuz și arțăgos, că nu mai pot să-l suport. Tot timpul ne certăm și nu știu cum să fac ca să-l îndrept. Părintele, înțelegând despre ce este vorba și vrând să-i dea un mijloc prin care pacea să se reîntoarcă în familie, îi zise:
- Mergi la trapeză și spune-i fratelui care are ascultare acolo, să-ți dea într-o sticlă apă din fântâna mânăstirii și s-o duci acasă. Când vine bărbatul tău acasă, să iei o înghițitură din această apă. S-o păstrezi cu grijă în gură și apoi vei vedea minunea. Femeia făcu tot ce i se spusese. Când bărbatul veni seara acasă, lesne se vedea că era rău dispus, obosit și nerăbdător. Numaidecât femeia luă în gură o înghițitură din apa misterioasă și se străduia să n-o piardă. Într-adevăr, curând, bărbatul încetă. Astfel furtuna din acea seară trecu repede. Încă o dată luă femeia acel medicament minunat și din nou se lăsa cu același succes. Din acel moment bărbatul era altul, era transformat. Îi vorbea frumos și o lăuda pentru gingășia și răbdarea ei. Fericită din cale-afară pentru schimbarea soțului ei, femeia merse în grabă la părinte și-i povesti despre succesul cu apa minunată.
- Nu apa din fântâna mănăstiri, spuse părintele, a făcut minunea, ci tăcerea ta. Mai înainte comentai înaintea bărbatului tău, care venea obosit de la muncă, și-l enervai prin contraziceri. Tăcerea ta însă l-a îmblânzit. Câtă apă sfințită avem la îndemână și nu o folosim! Cu siguranță poate fi folosită și apa de la robinet!