Aproape o sută de copii se adunaseră la o Biserică Ortodoxă dintr-un sat de șes din Rusia. Unii dintre ei au venit de departe, căci încă nu văzuseră o Biserică. La predică, episcopul a încercat să închege o discuție cu copiii. Prima sa întrebare, una foarte ușoară, ca să spargă gheața, a fost: `Cum se numește casa în care ne aflăm?`. Toți strigară: `Biserică`. `Și de ce avem nevoie de un asemenea lăcaș care se numește Biserică?`. Mai multe mânuțe erau ridicate. Un băiețel răspunse: `Pentru edificare`. Episcopul se bucură nespus. El întrebă: `Dar dacă tu spui `edificare`, înseamnă că aici în Biserică există ceva ce trebuie construit, edificat?`. Băiețelul nu zăbovi să răspundă: `Trebuie să construim viața veșnică în inimile noastre`. Niciodată nu primi episcopul un asemenea răspuns. Nici învățătorii copilului, întrebați fiind mai târziu, nu știau de unde avea el acest răspuns. În cărți nu se găsea acest răspuns. Episcopul purtă acest răspuns oriunde mergea. El spunea: `De la un băiețel am învățat ce trebuie `construit` într-o Biserică`. Într-o Biserică creștinii adevărați sunt aceia care se ajută să construiască reciproc viața veșnică în inimile lor`.
Pildă