Un om îl întreabă pe un înțelept:
– Îl caut pe Dumnezeu! I-am văzut peste tot semnele și bunăvoința, adevărurile, minunile. Dar aș vrea să-I văd chipul!
– Uite, vezi muntele din fața ta? Mută-l cu palmele tale și poate, astfel, vei găsi ceea ce cauți! Cu palmele goale, omul purcese la treabă și piatră cu piatră, mută muntele folosindu-și trupul, sufletul și mintea. După mulți ani se întoarse la înțelept.
– Am mutat muntele, cum mi-ai spus, dar n-am văzut chipul lui Dumnezeu!
– Vezi apa, care curge prin preajma muntelui? Cu brațele tale, schimbă-i cursul! Omul osteni mulți ani și schimbă albia râului, dar pentru că nu găsi astfel chipul Creatorului, se întoarse la înțelept.
– Inima ta ai cercetat-o? l-a întrebat înțeleptul.
– Am fost prea ocupat cu mutatul muntelui, schimbarea albiei râului, cu vorbele multe, cu oamenii, cu viața…
– Omul nu caută decât ceea ce este deja în el. Ești pe drumul cel bun și vei găsi fără îndoială ceea ce cauți. Chipul lui Dumnezeu nu se revelează dintr-o dată, ci se adună, picătură cu picătură, ca roua. Mai ușor muți un munte, mai degrabă schimbi albia unui râu, decât să-l vezi pe Dumnezeu, dacă nu i-ai făcut casă în sufletul tău!