Un medic de țară îi însoțește pe colegii săi de serviciu până la ușă. Nici ei n-au putut să-l ajute. Jean, unicul său copil, bolnav de difterie, va muri peste câteva ore. Injecțiile cu ser nu au ajutat la nimic. La ușă sună cineva. `Nu vreau să văd pe nimeni`, îi transmise vorbă doctorul. Dar țăranul care venise nu se lăsă abătut. Fiul său era pe patul de moarte la o depărtare de 10 km, în munți. `Fără dumneavoastră nu va apuca noaptea`. `Lăsați-mă să văd cum își închide ochii fiul meu`, îi spuse medicul. Dar țăranul îi spune insistent: `Și-așa nu-l mai puteți ajuta!`. `Atâta timp cât este fiul meu, nu-l voi părăsi`, spuse medicul. `Atunci, răspunse țăranul, vor muri doi`. În cele din urmă medicul se hotărâ să meargă cu el. Soția îi făcu vii reproșuri, dar medicul își luă rămas bun de la fiul său muribund și plecă. Câteva ore mai târziu îl vindecă pe fiul grav bolnav al țăranului. Ca răsplată, țăranul îi dădu o monedă de aur din moștenirea lăsată de mama sa. Dar medicul refuză: `Nu, prietene, nimeni nu-mi poate plăti serviciul pe care l-am făcut în această noapte`. Ajungând acasă, soția sa îl primi cu aceste cuvinte: `N-ai fost aici când ți-a murit băiatul. Dar iubirea cu care ai decis să salvezi viața altui copil ne va ajuta pe amândoi să găsim un nou curaj pentru a trăi`.
Pildă