Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar și lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea așa: `Doamne, prea bun ești Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri și scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu așa cu bunătatea Ta cea fără de margini?` Apoi și-a zis: `Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile Lui`. Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, și-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz și dă peste altul. Unul este rău și trăieste mult, iar altul este bun și moare devreme. Uite, un creștin este bun, se roagă lui Dumnezeu, postește și numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, și pe acela nu-l pedepsește Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporește și calea celor drepți totdeauna este în necaz? Și din ziua aceea a început să se roage: `Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!` Rugându-se el așa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Și ducându-se el, i-a ieșit înainte un tânăr și i-a zis:
- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ți arate mari taine, dar să nu te smintești!
- Unde, fiule?
- Când ajungi la orașul Emesa, oraș mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea orașului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Și să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul și este un copac cu o scorbură mare. Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură, este o fântâniță. Și lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în grădina aceea și să intri în scorbura copacului. Să stai acolo ascuns și să te uiți spre fântână. Și ce-i vedea acolo, ai să te folosești mult. Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut și gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură și se ruga la Dumnezeu. Și, stând el acolo și rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporaș și avea o tășcuță frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal și a dat drumul la cal să pască. Și el a stat, a băut apă și a scos din tășcuță de piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat și pe urmă s-a culcat și s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea. Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păștea. Și el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut și a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal și s-a dus înainte. Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă și a văzut punga aceea. Și când a văzut că într-însa e aur, a luat-o și nu s-a mai dus pe cărare, și nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul și a fugit cu punga de aur. În urma acestuia care a luat punga și a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Și a stat acolo, a scos niște pesmeți din desagă și apă din fântână, și a mâncat. Și a mulțumit lui Dumnezeu și pe urmă s-a culcat oleacă. În timpul acesta boierul și-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut la fântână, și s-a întors înapoi. Și găsește pe bătrânul ăsta.
- Moșule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni? ăsta nu știa nimic:
- N-am găsit nimic.
- Moșule, scoate banii! Unde i-ai pus?
- Cucoane, n-am găsit niciun galben!
- Ei! Scoate banii că te omor!
- Cucoane, nu știu nimic! Boierul a crezut că a ascuns banii și minte. A scos baltagul și i-a dat în cap și l-a omorât. A luat și a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui și n-a găsit banii. Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta și nici banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal și a plecat dându-și palme și văitându-se că a omorât om nevinovat. Și s-a dus călare bătându-se. Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: `Ia uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit și pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat și celălalt a luat banii și s-a dus în lumea lui`. Și cum se gândea el așa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.
- Părinte, părinte, ieși din scorbura asta și hai să stăm de vorbă! A ieșit părintele și îngerul l-a întrebat:
- Ce ai văzut și cum ți s-a părut?
- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăți a făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit și cine a fost omorât!
- Părinte, mata ai vrut să știi judecătile lui Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptăți a făcut Dumnezeu. Știi dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curți mari. Și știi unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii. Și la acela săracul, într-o noapte i-a murit și mama și sotia, și el s-a dus la boier să-i împrumute niște bani. Boierul de mult voia să-i ia grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului. Și a venit săracul la el, zicând:
- Cucoane, dă-mi niște bani împrumut să îngrop pe mama și pe sotia, că ți-oi prăsi la vară, ți-oi cosi, voi secera pe lan. Și boierul si-a zis: `Acum îi momentul, că-i sărac!
- Dă-mi livada ta!
- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am răsădit și nu pot să ți-o dau!
- Cât să-ți dau pe livadă? Dar acela a spus așa:
- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că n-am cu ce face înmormântarea. Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi morți, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.
- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Grădina mea face 300 de galbeni de aur. Și săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis: `Dumnezeu să facă dreptate`. Și acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunăvoie și i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la fântână, că el când i-a dat numai a zis: `Dumnezeu să facă dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina`. Și iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.
- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?
- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani și bătrânul nu știa nimic. Bătrânul acesta - i-a spus îngerul - când era tânăr de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Și un om a vrut să treacă râul acela și, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Și tot striga la el: `Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!` Și el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un bici în boi și a zis: `Așa îți trebuie, cine te-a băgat acolo`. Și acela s-a mai luptat oleacă cu apa și s-a înecat. Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să-l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Și lui Dumnezeu i-a fost milă și a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut greșeala aceea din tinerețe, când nu a vrut să-l scoată pe acela din apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci, și acum l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta. Dumnezeu a făcut foarte bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie și la rai în vecii vecilor pe sărac.
- Dar boierul?
- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om și i-a dat calul de pomană, și a întâlnit altul și i-a dat hainele lui și a luat niște haine vechi de la un om și s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Și după 40 de ani cât o să se pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Și cu ocazia asta și boierul se spovedește și face canon și se mântuiește. Și tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte și bune. Că judecățile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omenească. N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecătile Mele de judecătile voastre și gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor. N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica și pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori! N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecățile Domnului sunt adânc mult? Cum ai îndrăznit tu, un om, să știi judecățile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le știu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să-ți arăt că judecățile Lui nu sunt ca ale oamenilor. Și tu ai judecat ceva, dar judecățile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni și orice vei vedea să zici: Doamne, Tu toate le știi! Eu nu cunosc judecățile Tale! Dar, fiindcă ești om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înțelepțesc, să nu mai îndrăznești să iscodești judecățile Lui, că judecățile lui Dumnezeu sunt adânc mult și nu le poate știi nimeni, nici îngerii din ceruri. Așadar să ținem minte din această povestire, că tot ce ni se pare nouă în lumea asta că-i strâmb și rău, de multe ori ne înșelăm! Că nu cunoaștem judecățile lui Dumnezeu cele ascunse și necuprinse. Nu cerca cele necercate și nu voi să ajungi cele neajunse! Amin.