La poalele unui munte trăiau o iapă cu mânzul ei, care se ținea tot timpul pe urmele ei. Într-o zi, iapa i-a spus mânzului.
- Dragul meu, acum ești destul de mare, poți să faci ceva pentru mine? Desigur, mi-ar plăcea foarte mult! Iapa a zâmbit și a spus fericită.
- Ce mânz drăguț ești! Atunci ia sacul ăsta de grâu și du-l la moară. Și i-a pus sacul de grâu în spate. Mânzului nu i s-a părut greu, dar i-a zis mamei lui:
- Vii și tu cu mine?
- Atunci de ce ți-aș mai fi cerut ție să duci sacul, dacă trebuie să merg cu tine? A zis ea. Pleacă mai repede și să te întorci devreme, să luăm cina împreună. Și mânzul a plecat singur la moară. Ca să ajungă la moară, trebuia să treacă printr-un râu. Ajungând la malul râului s-a speriat de apă.
- Să trec sau să n-o trec? Mama nu este lângă mine, ce ar trebui să fac? și-a zis mânzul, dorind ca mama să fi fost lângă el. Dar nici urmă de mama. A văzut numai un bivol care păștea iarbă pe malul apei. Mânzul s-a apropiat de el și l-a întreba:
- Unchiule bivol, poți să-mi spui dacă pot sau nu să trec apa?
- Apa nu e adâncă, i-a răspuns bivolul. Nu ajunge nici până la genunchii mei, cum să nu poți s-o treci? Auzind mânzul, a fugit la râu.
- Hei, așteaptă puțin! s-a auzit o voce.
- Cine este? s-a mirat mânzul. S-a oprit și când s-a uitat a văzut o ververiță. Veverița stătea pe creanga unui copac și, dând din coada-i stufoasă, i-a zis.
- Nu te lua după vorbele bivolului! Apa este foarte adâncă și o să te îneci.
- De unde știi tu că apa este adâncă? A întrebat-o mânzul.
- Dacă nu e adâncă, atunci cum de s-a înecat ieri prietena mea când a vrut s-o treacă? Nu te lua după vorbele bivolului.
- Până la urmă râul este adânc sau nu? S-a întrebat mânzul nedumerit. Mai bine mă duc să o întreb pe mama.
- Gata, te-ai și întors?
- Râul este prea adânc nu pot să-l trec.
- Cum să fie adânc? a zis iapa. Unchiul măgar l-a trecut de nu știu câte ori cu legătura de lemne în spate. El a spus că apa-i ajunge numai până la burtă, nu-i deloc adâncă.
- Așa mi-a spus și mie unchiul bivol, că apa nu ajunge decât până la genunchii lui.
- Atunci de ce n-ai trecut râul; - Dar…veverița mi-a spus că apa-i foarte adâncă și că ieri s-a înecat prietena ei când a vrut să o treacă.
- Dar nu te-ai gândit bine la ce au vrut să spună ei?
- M-am gândit puțin, dar nu știu cine are dreptate. Râzând, mama i-a spus:
- Ia gândește-te cât de mare este bivolul și cât de mică este veverița!…
- Am înțeles, a zis mânzul și a luat-o la fugă spre râu. Când să-l treacă, a constatat că apa nu era nici cum spusese bivolul, nici cum spusese veverița. De abia îi ajungea până la genunchi.