Un rege al Persiei, voind să-și aleagă un sfetnic bun, a chemat la palat, într-o zi, pe cinci dintre cetățenii cei mai de vază din oraș și le-a zis:
- Iată, am 5 inele pe degetele mele; ele vor fi plata sincerității voastre. Spuneți-mi fără lingușire: ce credeți voi despre puterea și mărirea mea?
- Ei, uimiți de frumusețea diamantelor de pe inele și voind să le aibă, răspunseră regelui cu multe laude pe care nu se cuvenea să le spună decât lui Dumnezeu. Regele părea foarte mulțumit și dădu pe rând patru inele. Pentru că al cincilea tăcea, regele l-a îndemnat să-și spună părerea.
- Eu cred, zise acesta, altfel decât au mărturisit cei care au vorbit înaintea mea. Eu cred că toată puterea, o rege, o ai de la Dumnezeu și ți-a fost dată pentru binele poporului ce-l stăpânești și odată va trebui să dai socoteală pentru cum ai întrebuințat-o.
- Și eu cred tot așa, spuse regele cu mulțumire. Dar ție nu-ți dau inelul, ci încrederea și prietenia mea. Vei sta mereu lângă mine ca sfetnic și prieten al meu, căci în tine am găsit omul și prietenul sincer pe care îl căutam. A doua zi, cei 4 veniră foarte grăbiți să spună regelui că negustorul de la care a cumpărat inelele, l-a mințit și i-a dat diamante false. Dar regele le zise:
- Ce, voi credeți că nu știu că diamantele sunt false?! Doar eu le-am comandat astfel. V-am plătit cinstit. Voi mi-ați dat laude false, iar eu v-am dăruit diamantele false. V-am plătit cu aceeași măsură, de ce vă mai plângeți?!