Se povestește din vechime că un rege voia să construiască o catedrală măreață spre gloria lui Dumnezeu. Niciun alt om nu avea voie să contribuie cu bani la această construcție. Toată lucrarea voia s-o facă din avuția sa proprie. Când se termină construcția, dădu ordin să se scrie pe o placă de marmură, cu litere aurite, următoarele cuvinte:
„Această catedrală a fost construită numai din banii regelui”.
A doua zi dimineața toți înmărmuriră, deoarece nu mai era scris numele regelui, ci numele unei biete femei. Regele dădu imediat ordin ca numele să fie schimbat. A doua zi se repetă povestea. Atunci regele recunoscu că purta în inima sa o mare mândrie pentru acest lăcaș sfânt. Ordonă să fie căutată femeia și să fie adusă la el. Ea intră la el tremurând. „Spune-mi tot adevărul, îi spuse regele prietenește. Ai contribuit cu ceva la construcția acestei catedrale, cu toate că era interzis acest lucru?”. Atunci femeia căzu în genunchi la picioarele regelui și-i spuse cu lacrimi în ochi:
„Iartă-mă, maiestate! Trebuie să-mi câștig pâinea cea de toate zilele torcând. Totuși am economisit câțiva bani și cu mare plăcere doream să-i dau spre slava lui Dumnezeu. Dar cunoșteam porunca ta și mă temeam de pedeapsă. De aceea am cumpărat puțină iarbă și am dat-o boilor care cărau pietre la catedrală. Astfel mi-am îndeplinit dorința și totuși nu am încălcat porunca ta!”.
Și regelui îi păru rău de egoismul său și-i dădu femeii atâția bani, încât din acel moment ea n-a mai trebuit să lucreze.