Într-o grădină creșteau cele mai splendide flori: trandafiri, crini, pintenași, floarea soarelui. Toți care treceau pe acolo se opreau și se minunau. Atunci florile au început să se prefacă și să fie cu nasul pe sus. Deseori se certau care dintre ele este mai frumoasă. Și fiecare se lăuda cu ceea ce avea: trandafirul cu frumusețea sa, pintenașul cu culoarea petalelor sale, crinul cu parfumul său și floarea soarelui cu mărimea ei. În spatele gardului creșteau bănuței. Erau așa de mici și neînsemnați, că nimeni nu le dădea atenție. Câteodată aceste floricele erau triste, deoarece toți trecătorii le ignorau. Într-o zi veni în grădină un copil. Voia să culeagă flori pentru mămica lui bolnavă. Și se gândea:
„Vreau să-i fac o bucurie; atunci sigur că se va însănătoși”.
Deci voia să rupă un trandafir. Dar el, cu spinii săi ascuțiți, nu-l lăsă: „Ce-ți trece prin cap? Nu vreau să mă ofilesc într-un salon de spital. Sunt doar regina florilor!”. „Nici eu nu vreau să fiu rupt!”, spuse pintenașul și-și oțeli tulpina. Floarea soarelui se întinse pe întreaga ei lungime și copilul nu reuși s-o rupă. Iar crinul scoase un parfum așa de puternic și amețitor, încât băiatul, sufocat, fugi deacolo. Atunci observă la gard niște bănuței. Când îi întrebă: „Permiteți să vă iau?”, floricelele se aplecară bucuroase. Copilul le culese și le duse la patul mămicii. Și ea privi la ele și se vindecă.