Printre păstorii de pe câmpiile Betleemului era și un om simplu. Acesta a fost numit de către ceilalți nătâng. În noaptea în care le apăruî ngerul ca să le anunțe vestea nașterii lui Hristos, nătângul nu înțelese cuvintele sale. Dar cuprins de strălucirea îngerului, căzu și el în genunchi. Când ceilalți voiră să meargă în căutarea pruncului, așa cum le-o vestiseră îngerii, a vrut și el să meargă cu ei. Dar păstorilor le era rușine cu el, căci hainele-i erau rupte, barba aspră, iar expresia feței urâtă. De aceea îi spuseră:
„Rămâi aici, la oi și la foc! Copilul pe care-l căutăm nu este un copil obișnuit, ci un Rege. De un nătâng, așa cum ești tu, nu are nevoie”.
Totuși nătângul nu se lăsă convins cu aceste cuvinte. Îi urmă din spate, ferindu-se să nu fie văzut. Dar în cele din urmă a fost descoperit. „Ce ai tu să-i dăruiești?”, își băteau joc de el. Nătângul observă atunci că toți erau încărcați cu lapte și miere, cu lână de oi, cu brânză și pâine. La așa ceva nu se gândise. Era abătut. Dar deodată fața i se însenină și strigă bucuros: „Aș putea să alung muștele de pe fața sa!”. „De fapt ce crezi tu? îi spuseră ceilalți. Pentru asta sunt îngerii!”. Nătângul era foarte trist. După câtva timp spuse: „Aș putea să-i frec picioarele, ca să se încălzească”. „Ce crezi tu? îi spuseră ceilalți. Pentru asta sunt îngerii!”. Nătângul începu să plângă. Dar deodată fața i se însenină și strigă: „Aș putea să-i cânt un cântec, ca să poată adormi”. „Ce crezi tu? îi spuseră ceilalți. Pentru asta sunt îngerii!”. Nătângul era foarte abătut și trist și plângea. Dar nu abandonă. Voia cel puțin să-i vadă de departe pe Rege și pe îngerii care îi alungau muștele și îi încălzeau piciorușele. În sfârșit, păstorii ajunseră în fața staulului și-l găsiră pe prunc stând sărac și palid într-o iesle. Maria și Iosif erau foarte ocupați cu musafirii, pentru că nu numai păstorii, ci și magii au găsit drumul spre iesle. „Of, oftă Maria, de-ar putea cineva să-l păzească pe copil de muște, să-i frece piciorușele sau să-i cânte un cântec!”. Atunci nătângul sări numaidecât în față. Și când văzu în lung și-n lat că nu se afla niciun înger, își șterse lacrimile, râse de bucurie și îngenunche înaintea ieslei. Alungă muștele, îi frecă copilului piciorușele, ca să se încălzească, și îi cântă un cântec până adormi. Maria și Iosif și cei trei magi se uimiră, păstorii însă se rușinară și plecară acasă cu capetele plecate. Acum știau că noul Rege avea nevoie și de nătângi. Omule, niciodată să nu-ți jignești semenii simpli. Să nu-i consideri niște nătângi. În fața lui Dumnezeu toți oamenii au însemnătate, importanță.