Când construiseră orașul, oamenii s-au adunat și și-au prezentat reciproc operele mâinilor lor. Un om bun la suflet merse ziua întreagă cu ceilalți oameni, de la casă la casă, și-i le spuse tuturor câte o vorbă bună. El însuși nu vorbi de lucrarea mâinilor sale și nimănui nu-i prezentă propria casă. Se făcu seară și în piața orașului se adunară din nou cu toții; pe un podium înainta fiecare să-și expună caracteristicile casei sale în legătură cu stilul, mărimea și durata de construcție, ca astfel să se vadă cine a construit cea mai mare casă, cea mai frumoasă și în cel mai scurt timp. După alfabet, veni și rândul omului bun la suflet. El apăru jos, înaintea podiumului, purtând pe umeri un toc de ușă. Își expuse raportul său: acest toc de ușă era tot ceea ce făcuse pentru casa sa. Se făcu liniște. Deodată conducătorul adunării se ridică în picioare. `Sunt uimit`, spuse el în timp ce hohote de râs pluteau în aer, dar el continuă: `Sunt uimit că abia acum a venit vorba de acest lucru. Acest om bun la suflet a fost peste tot pe timpul construcției și a ajutat oriunde: pentru casa aceea a făcut frontonul, acolo a montat o fereastră, nu mai știu care; pentru casa de vizavi a făcut proiectul. Nu este de mirare că apare aici cu un toc de ușă în spinare, care altminteri este frumos, dar că el însuși nu are nicio casă. Având în vedere timpul lung pe care l-a dedicat construirii caselor noastre - lucrarea acestui toc este o adevărată capodoperă - propun, de aceea, să-i acordăm lui premiul pentru buna construcție`.
Pildă