Odată trăia un om „evlavios”. În fiecare zi, de cum se trezea, se spăla și apoi mergea la biserică pentru slujba de dimineață. Înălța mereu o rugă fierbinte: „Doamne, eu vin mereu la Tine, n-am lipsit niciodată. Dimineața și seara, mă rog, fac pomană. N-ai putea veni și Tu odată la mine? Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și i-a spus: „Mâine voi veni la tine!” Ce bucurie pe bietul om. A curățat toată casa, a făcut mâncare, a aprins lumănări. În camera de oaspeți a orânduit mulțime de tăvi pline cu fructe, plăcinte dulci și flori. Toate erau pregătite pentru a-L primi pe Dumnezeu. La ceasul slujbei de dimineață, un băiețel, care tocmai trecea pe acolo, zărește prin fereastra deschisă tăvile cu plăcinte, se aproprie și spune: –Tataie, ai multe plăcinte, nu-mi dai și mie una? Mâniat de îndrăzneală, omul cel credincios îi răspunde supărat:
– Ia șterge-o, împielițatule, cutezi să-mi ceri, ce-am pregătit pentru Dumnezeu? Băiețelul înfricoșat pleacă fugind. Clopotul anunță sfârșitul slujbei de dimineață. Creștinul își spune: „De bună seamă, Dumnezeu va veni după rugăciunea de amiază. Să-L așteptăm”. Obosit s-a așezat pe banca din fața casei. Vine un cerșetor și-i cere de pomană. Omul îl alungă, fără prea multă vorbă. Apoi spală cu grijă locul, unde a călcat cerșetorul. Trece și amiaza și Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abătut omul nostru așteaptă vizita făgăduită. La ceasul rugăciunii de seară, se înfățișează un pelerin și-l roagă:
– Îngăduie-mi să mă odihnesc pe banca ta și să-mi petrec noaptea aici.
– Nici gând! E locul pe care l-am pregătit pentru Dumnezeu! S-a înnoptat. „Dumnezeu nu și-a ținut făgăduiala”, își spune sărmanul om necăjit. A doua zi, omul merge la biserică, la slujba de dimineață, ducând prinoasele și izbucnește în lacrimi:
– Doamne, n-ai venit la mine așa cum ai făgăduit! De ce? Dumnezeu i-a răspuns:
– De trei ori am venit și de trei ori m-ai alungat!
- Când l-ai alungat pe băiețel, pe cerșetor și pe pelerin, pe Mine m-ai alungat.