A fost odată un bărbat de neam egiptean, pe nume Seraption. De el nu s-a îngrijit niciodată, ci făcea numai altora bine. Odată, a aflat de un ușuratic vestit din Alexandria, care-și pierdea sufletul, și s-a hotărât să-l mântuiască. Prin mijlocirea unui pustnic bătrân, s-a vândut acestui ușuratic pe douăzeci de galbeni. A venit în casa lui și-l slujea cu credință, atât pe el, cât și pe femeia lui. Și nu se hrănea decât cu pâine și cu apă. Prin bunătatea și blândețea lui, Seraption s-a făcut iubit de stăpâni. Încet-încet, a început să le vorbească despre Hristos și, după o vreme, toată casa măscăriciului s-a încreștinat. După ce s-a botezat măscăriciul n-a mai făcut lucruri urâte. Într-una din zile, acesta i-a zis robului său:
- Frate, hai să te eliberăm, pentru că și tu ne-ai scos pe noi, toți, dintr-o urâtă robie! Atunci el a răspuns:
- Fiindcă Dumnezeu vi S-a făcut cunoscut prin mine, vă voi descoperi minunea voii Lui: eu sunt un pustnic slobod. Pot umbla unde voiesc. V-am cunoscut și mi-a fost milă de voi, pentru că vă petreceați viața în răutăți. Nu aduceați nicio roadă bună și folositoare. Atunci am zis pustnicului pe care-l știți: „Părinte, vinde-mă ușuraticului acestuia, pentru că Dumnezeu vrea să-i mântuie sufletul!” Și m-a vândut. Acum, pentru că Dumnezeu și-a împlinit voia, mă voi duce să ajut și altora”. După ce le-a grăit astfel, le-a dat înapoi cei douăzeci de galbeni cu care-l cumpăraseră. Iar ei ziceau:
- Aceștia au fost arvuna mântuirii noastre! Ia-i și dă-i săracilor… Însă el le-a răspuns:
- Să-i dați voi celor lipsiți, pentru că sunt ai voștri. Eu nu pot dărui săracilor banii altora! Și-a luat ziua bună și a plecat, cu toate că-l rugau să rămână la ei. De acolo, s-a dus tocmai în Lacedemonia. Aici a aflat că mai marele cetății este eretic, împreună cu toți ai lui, dar în rest este evlavios și cumsecade. S-a vândut și acestuia ca sclav. În vreme de doi ani i-a scăpat de rătăcire și i-a adus din nou în sânul Bisericii. Apoi i-a lăsat și pe aceștia și, umblând prin lume, făcea bine cui putea.