Un fabricant de săpunuri îi spuse unui preot:
- Creștinismul nu a reușit să facă nimic. Deși Evanghelia este predicată de două milenii, lumea nu a devenit mai bună. De atunci și până acum peste tot există răul și oameni răi. Preotul îi arătă acestui fabricant de săpunuri un copil foarte murdar care se juca la margine de drum și-i spuse:
- Săpunul nu a reușit să facă nimic. Peste tot există mizerie și oameni mizerabili în lume.
- Săpunul, spuse fabricantul, ajută numai dacă se aplică în practică, dacă-l folosești. Preotul îi răspunse:
- La fel e și cu creștinismul! Avem Botezul și Mirungerea prin care omul se spală de toate păcatele și se îmbracă într-un om nou. Avem Botezul Lacrimilor – pocăința – și oamenii nu vor să se folosească de ea. Avem Taina Mărturisirii prin care omul poate să-și recapete haina botezului. Avem Sfântul Maslu prin care oamenii se pot vindeca de bolile trupești și sufletești. Avem multe Taine în creștinism dar dacă oamenii nu vor să le ia în seamă – vor rămâne asemenea copilului acestuia, care nu vrea să folosească săpunul dumitale ca să fie mai curat. Multe feluri de săpun avem, dar trebuie folosit!