Trăia un om, demult. El avea un fiu tare neascultător, care îi făcea tot soiul de necazuri. Ajunsese bietul om să se gândească cu teamă la ziua care urma. A început să bată câte un cui, în tocul ușii, pentru fiecare greșeală a fiului său. Când tocul ușii s-a umplut de cuie, încât părea un arici, omul și-a chemat fiul și i-a spus:
- Am bătut câte un cui, pentru fiecare greșeală a ta! Fiul s-a speriat, văzând mulțimea cuielor și a hotărât în sinea lui să răscumpere fiecare greșeală cu o faptă bună. După prima faptă bună, și-a chemat tatăl în fața ușii, rugându-l să scoată un cui. În ziua, în care a scos ultimul cui, tatăl și-a îmbrățișat fiul, bucurându- se împreună cu el. Fiul l-a strâns la piept și a văzut că tatăl său plângea.
- De ce plângi? Ar trebui să fii fericit și mulțumit că ai putut să scoți toate cuiele.
- E adevărat, cuiele au fost scoase, dar semnele, semnele au rămas!