Într-o zi, Sfântul Martin, trecând printr-o cetate, a văzut un sărac schingiuit, pentru datoriile pe care le avea. Plin de milă, pentru chinurile îndurate, Sfântul a rugat pe cămătari să ierte pe sărman și să aștepte până le va putea plăti. Dar aceia, cărpănoși, nici nu voiau să audă. Sfântul a început a se ruga astfel:
– Doamne, milostiv, Tu care ai plouat cu mană în pustie și ai hrănit poporul Tău, trimite acum datoria săracului, spre slava numelui Tău! Îndată s-a pogorât din cer un porumbel, care s-a așezat pe umărul Sfântului. Când a voit acesta să-l ia, s-a prefăcut într-un porumbel de aur. Sfântul Martin l-a luat și l-a dus la un cămătar de la care a primit 300 de galbeni, adică tocmai datoria săracului, după care a mers la locul caznei și l-a salvat pe bietul om. A doua zi, niște credincioși i-au adus Sfântului mulțime de bani, pe care acesta i-a dus cămătarului, pentru a răscumpăra porumbelul. Când Sfântul Martin a mers la cămătar cu banii, acestuia i-a părut rău după porumbelul lucrat așa de bine, dar Sfântul i-a dat și de bani de aur în plus. A luat porumbelul și i-a spus:
– Zboară, minune cerească! Porumbelul și-a luat zborul pe dată, iar cămătarul i-a înapoiat banii, spunându-i:
– Destulă răsplată mi-i această minune, ia banii și du-i nevoiașilor!