Un om nu putea să vadă niciun lucru frumos și sănătos. Când într-o oază dădu de un palmier tânăr, în creștere, luă o piatră mare și o așeză în mijlocul coroanei palmierului. Apoi plecă mai departe cu un zâmbet ironic. Palmierul căută să-și arunce povara. Se scutură și se îndoi, dar nu reuși. Își înfipse rădăcinile mai adânc în pământ, până când acestea ajunseră la un misterios izvor de apă. Această putere din adâncimi și căldura soarelui din înălțimi îl făcură să devină un palmier regesc, care putea să ridice și piatra. După ani de zile omul trecu din nou pe acolo să se veselească de palmierul împovărat. Atunci, palmierul își plecă coroana, îi arătă piatra și-i spuse: `Trebuie să-ți mulțumesc. Povara ta m-a făcut puternic`.
Pildă