În Grecia antică Socrate (469-399 î.Hr.), era foarte mult lăudat pentru înțelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoștință care alerga spre el agitat și care i-a spus: „Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi?” „Stai o clipă,” îi replică Socrate. „Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test. Se numește Testul celor Trei”. „Trei?” „Așa este,” a continuat Socrate. „Înainte să-mi vorbești despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al Adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?” „Nu,” spuse omul. „De fapt doar am auzit despre el”. „E-n regulă,” zise Socrate. „Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?” „Nu, dimpotrivă…” „Deci,” a continuat Socrate, „vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat?” Omul a dat din umeri, puțin stânjenit. Socrate a continuat. „Totuși mai poți trece testul, pentru că există a treia probă – filtrul Folosinței. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?” „Nu, nu chiar…” „Ei bine,” a conchis Socrate, „dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?” Omul era învins și s-a rușinat.
Pildă