Max și Peter erau elevi în clasa a III-a. Locuiau pe aceeași stradă într-un oraș. Înainte erau buni prieteni. Dar dintr-un motiv neînsemnat s-a ajuns la ceartă între ei și au început să se urască unul pe celălalt, ca niște dușmani. Când Max ieșea din curtea sa, strigă la vecinul său:
„Hei, prostuțule!”.
Și-i arătă fostului său prieten pumnul. Peter răspunse:
„Tu vorbești, care nu ești decât un gândac de gunoi?”.
Și-l amenință și el cu pumnul. Colegii lor de școală au încercat în nenumărate rânduri să-i împace, dar orice efort a fost în zadar: erau niște încăpățânați. În cele din urmă începură să arunce unul în altul cu noroi. Nu după mult timp a plouat cumplit în acea regiune. Apoi norii s-au îndepărtat și soarele s-a arătat din nou, dar strada era sub apă. Cine voia s-o traverseze, proba adâncimea apei cu piciorul și-și trăgea piciorul afară. Max ieși din casă, se opri la poartă și privi cu plăcere în jurul său: peste tot era curat după ploaie și totul strălucea la lumina soarelui. Deodată, însă, se întunecă privirea sa. Observă că Peter stătea și el vizavi la poarta curții sale. Observă, de asemenea, că ținea în mâini o cărămidă. „Așa, se gândi Max, vrei să arunci cu piatră după mine! Bine, asta știu să fac și eu!”. Fugi în curte, căută și găsi o cărămidă și veni din nou la poartă, pregătit să se apere. Totuși Peter nu aruncă piatra după dușman. Se aplecă și puse cărămida cu grijă în apă. Apoi verifică cu piciorul dacă se clatină cărămida și dispăru din nou. Piatra părea o mică insulă. „Aha! spuse Max, așa ceva știu să fac și eu”. Și puse cărămida în apă. Peter aduse o a doua cărămidă. Cu atenție puse piciorul pe prima și lăsă în apă cea de a doua cărămidă, în aceeași linie cu cărămida dușmanului său. Apoi Max aduse trei cărămizi. Astfel au construit o trecătoare. Pe ambele margini stăteau vecinii celor 2 băieți: priveau la ei și așteptau să vadă ce se va întâmpla. În fine, nu rămase decât un pas între ultima piatră și ultima cărămidă. Băieții erau unul în fața celuilalt. După mult timp acum privesc din nou unul altuia în ochi și Max spuse:
„Am o broască țestoasă. Trăiește la noi în curte. Nu vrei s-o vezi?”.
Peter zâmbi și îl îmbrățișă pe Max. Cei doi își cerură iertare unul altuia, se împăcară și plecară să vadă broasca țestoasă.