Un tânăr rege, pentru a-și arăta valoarea, obișnuia să caute necontenit prilej de ceartă cu regele bătrân al țării vecine. Bătrânul rege încercase pe toate căile să stabilească legături de prietenie și întrajutorare cu tânărul său vecin. Dar în zadar. Într-o zi, tânărul porni război împotriva țării vecine. Bătrânul rege amintindu-și câte prostii făcuse el însuși la tinerețe și că tânărul rege este la vârsta la care nu i se poate cere înțelepciune, porunci căpitanilor săi să-l prindă viu. Când acesta fu adus și-l văzu speriat, bătrânului rege i se făcu milă de el, dar se prefăcu mânios și-l condamnă la moarte. Tânărul implora îndurare.
– Bine, îți mai dau o șansă! Se prefăcu înduplecat bătrânul rege. A doua zi i se puse în brațe un vas plin ochi cu apă și i se spuse:
– Va trebui să înconjori cetatea, fără să verși niciun strop de apă, altfel vei muri, iată, călăul este în spatele tău, cu securea pregătită. Regele poruncise ca supușii săi să se așeze de-a lungul drumului: cei din stânga să-l jignească și să-l huiduie, cei din dreapta să-l laude. Tânărul reuși să înconjoare cetatea, fără a risipi niciun strop de apă, iar bătrânul rege îl întrebă:
– De ce n-ai întors batjocura mulțimii, care te jignea și batjocorea?
– N-aveam vreme! Trebuia să am grijă de vasul cu apă!
– Dar de ce n-ai răspuns măcar celor care te lăudau?
– N-aveam vreme, trebuia să am grijă de apă, să nu se risipească.
– Tinere, vezi, așa n-am eu vreme de prostiile tale, pentru că țara are nevoie de mine! Nu mai căuta aplauze ieftine, ai grijă de vasul, pe care Dumnezeu ți l-a dat în grijă. Țara și poporul tău au nevoie de destoinicia ta! Orice om are un suflet, pe care trebuie să-l păzească și o misiune, pe care trebuie s-o îndeplinească.