Într-un sat extins, ce se situa lângă un râu, exista o moară veche. De ani de zile roata era pusă în mișcare de acțiunea apei. Acum însă țăranii nu-și mai prelucrau terenurile, fiindcă nu se mai merita. Făina cumpărată era mai ieftină decât cea produsă la această moară. Astfel moara primi o nouă funcțiune: a fost transformată într-un uriaș generator de curent electric. Acesta asigura curentul electric pentru cei de locuitori din sat. Când seara soarele apunea și luminile erau aprinse, electricitatea venea de la râu. Într-o noapte se întâmplă ceva ciudat. Fiecare element al roții prinse viață - și începură să vorbească: spițele, butucul, lopețile, cercul de scândurele. Nu era o conversație plăcută: se jigneau între ele. O spiță strigă nervoasă:
„Vrem să ne rotim invers. De mâine mă voi mișca în sens opus”.
Iar alta spunea:
„Nu, e greșit. Trebuie să ne învârtim pe lateral”.
Atunci începură și lopețile să se plângă: una voia la stânga, alta la dreapta. Unele lemne, care formau cadrul cercului, spuneau:
„Nu mai vreau să fiu roată”.
Iar altele:
„Aș vrea să fiu o roată de vânt”.
Se auzeau de asemenea câteva voci care atenționau:
„Fiți mulțumite și rămâneți la locurile voastre!”.
Dar cearta se încinse din ce în ce mai mult. Și, în cele din urmă, roata se dezmembră. Fiecare element merse pe drumul său. Atunci generatorul se opri, curentul se întrerupse și în case și pe stradă se întunecă. Când nu există înțelegere și armonie nu există comuniune, iar când nu există comuniune nu există nici comunitate.