Pentru a treia oară tânărul cădea la concursul trienal. Îl tot urmărea ghinionul în vreme ce alți învățăcei, mai puțin înzestrați și mai puțin învățați, aveau mai mult noroc. Plin de tristețe el a plecat din capitală, înapoi spre satul natal, cu bocceaua în vârf de băț. Surprins de furtună în munți s-a adăpostit într-o peșteră, care era locuința unui bătrân și înțelept călugăr. Pustnicul l-a poftit să șadă pe singura „mobilă” din peșteră, un pat neted de piatră. Trăgând cu coada ochiului la oala cu porumb, care fierbea, l-a întrebat cu bunătate pe tânăr, ce drum mai are de străbătut. Acesta i-a povestit despre eșecul său, despre dorința de a nu se da bătut, despre speranțele și ambițiile sale. Pustnicul l-a ascultat în tăcere, apoi l-a îndemnat să se lungescă pe pat, să se odihnească, înainte de a-și continua călătoria. După trei ani, tânărul a primit titlul de prim învățat al împărăției. A cunoscut îndată gloria. Mai întâi șirul de serbări de neuitat: numele său proclamat de un crainic prin portavoce înaintea mulțimii adunate, apoi înmânarea solemnă a costumului de curte de către marele șambelan, procesiunea prin capitală, călare pe un cal alb, apoi până în satul natal, unde timp de câteva zile, serbările și ospețele s-au ținut lanț. Și-a luat apoi în primire înaltele îndatoriri publice, a urmat căsătoria cu cea mai frumoasă dintre ficele împăratului. Apoi, după câțiva ani, i s-au născut fii frumoși și a fost înălțat la rangul de prim- ministru. A ajuns pe culmea gloriei și bogăției, din care s-a înfruptat timp de cincisprezece ani. A urmat o năvălire a barbarilor. Primele bătălii au fost un dezastru pentru împărat. Chemat să preia comanda oștirii, a izbutit să-i respingă pe năvălitori, după care le-a cotropit ținuturile și l-a ucis pe regele lor. Farmecul sălbatic, al reginei barbare l-a cucerit și l-a subjugat. Mânat de patima nestăvilită, a uitat cu totul de soție, de cămin, de datoria către rege și țară. Zadarnic l-a chemat regele înapoi. În cele din urmă regele său, s-a văzut nevoit să trimită oaste împotriva lui. Dar el s-a răzvrătit, a vrut să se împotrivească prin luptă, iar căpitanii săi l-au trădat și l-au dat pe mâna împăratului. Cu toate rugămințile soției sale, împăratul l-a condamnat la moarte. În noaptea de dinaintea osândei întreaga viață i s-a perindat prin fața ochilor: copilăria săracă, truda de învățăcel, ascensiunea fulgerătoare, fericirea, patima îmbătătoare, rătăcirea și prăbușirea neaștepată. Tânărul a deschis ochii. Se afla în peșteră, culcat pe patul neted de piatră. Lângă el ghemuit, bâtrânul își mesteca încet fiertura. Doar zgomotul ușor al lingurei lovind fundul oalei, abia mai deslușit decât cântecul focului, tulbura liniștea muntelui. Ploaia încetase.
– Tinere, lung vis ai mai avut, dar fiertura mea nu-i încă gata. Mai îngăduie-mi o clipă și apoi fă-mi bucuria să împarți cu mine acestă cină săracă.