Sari la conținut

Pildă

Voi sunteți lumina lumii

Un preot ortodox renumit, din Rusia, pe nume Filaret, a fost invitat într-un oraș din America pentru a vorbi locuitorilor săi. Acceptând invitația, merse și a fost primit călduros de o mulțime mare de credincioși, care-l conduseră la un stadion, unde îl mai așteptau alte zeci de mii de persoane. După ce a fost prezentat de gazdă, prreotul luă cuvântul. La un moment dat ceru să se stingă toate luminile, deoarece întâlnirea avea loc în nocturnă. Se făcu, deci, întuneric beznă și preotul întrebă:

„Mă vedeți unde mă aflu?”.

Lumea răspunse că nu. Preotul continuă:

„Acum voi aprinde un băț de chibrit. Vedeți cu toții luminița?”.

Cu toții răspunseră că da. Preotul continuă din nou:

„Vedeți, așa cum fiecare dintre voi vede această luminiță, tot astfel orice faptă bună, oricât ar fi ea de mică, este văzută de toți cei din jur”.

Preotul mai întrebă:

„Aveți chibrituri la voi? Dacă da, atunci aprindeți câte un băț”.

Cu toții urmară sfatul preotului și se făcu o lumină așa de mare pe stadion, încât întunericul a fost înghițit. Preotul adăugă:

„Cu cât mai mulți săvârșesc fapte bune, oricât ar fi ele de mici, cu atât lumea se schimbă în lumină, se schimbă în bine”.