Mulți dintre noi spun „merg la biserică” ca și cum ar vorbi despre un loc oarecare, unde intri și din care pleci. Pentru credința ortodoxă însă, Biserica nu este în primul rând clădirea, ci comunitatea celor botezați, adunați în jurul lui Hristos, Care este Capul ei. În ea primim Botezul, în ea ne hrănim cu Trupul și Sângele Domnului, în ea ne rugăm, ne cununăm, ne iertăm și ne petrecem pe cei adormiți.
Această cateheză arată pe scurt ce este Biserica și ce datorii are creștinul față de ea. Nu sunt obligații impuse din afară, ci răspunsul firesc al unui fiu față de casa în care a fost născut și crescut.
Ce este Biserica
Mântuitorul Hristos nu a lăsat în urma Sa doar o învățătură scrisă, ci o comunitate vie. Pe Apostoli i-a trimis să facă ucenici din toate neamurile, botezându-i și învățându-i să păzească tot ce le-a poruncit, făgăduind că va fi cu ei până la sfârșitul veacului (Matei 28, 19-20). La Cincizecime, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, iar din acea zi Biserica a crescut și s-a răspândit în toată lumea (Faptele Apostolilor 2).
Sfântul Apostol Pavel numește Biserica trupul lui Hristos (Efeseni 1, 22-23; 1 Corinteni 12, 27): Hristos este Capul, iar noi suntem mădularele. Așa cum un mădular rupt de trup nu mai poate trăi, tot așa credinciosul are nevoie de Biserică pentru a rămâne în viața lui Hristos. De aceea Sfinții Părinți au asemănat Biserica cu o mamă: Sfântul Ciprian al Cartaginei, în scrierea Despre unitatea Bisericii, arată că nu Îl poate avea pe Dumnezeu ca Tată cel care nu are Biserica drept mamă.
Biserica are o parte văzută, cu ierarhie, slujbe, Taine și locașuri, și o parte nevăzută: harul Duhului Sfânt care lucrează în ea și sfinții care ne însoțesc din cer. Când mărturisim în Crez „Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”, mărturisim tocmai această realitate (mai multe în cateheza „Despre Biserică”).
Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă; și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine.
Credința, rugăciunea și Sfintele Taine
Prima datorie a creștinului față de Biserică este să păstreze credința ei întreagă: să creadă ceea ce Biserica a crezut dintotdeauna, așa cum este mărturisit în Crez și în învățătura Sfinților Părinți, și să nu și-o facă „pe măsura lui”, alegând ce îi place și lăsând deoparte restul. Credința se cunoaște citind Sfânta Scriptură, ascultând predica, participând la cateheze și întrebându-l pe preot atunci când ceva nu este limpede.
A doua datorie este viața de rugăciune împreună cu Biserica. Creștinii de la început „stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Faptele Apostolilor 2, 42). Locul nostru în duminici și în sărbători este la Sfânta Liturghie, nu ca spectatori, ci ca membri ai aceleiași familii. Rugăciunea de acasă nu înlocuiește adunarea în biserică, ci o pregătește și o continuă. Tot ca mădulare ale aceluiași trup ne rugăm unii pentru alții, pentru cei vii și pentru cei adormiți, aducând la Sfânta Liturghie pomelnice cu numele lor.
A treia datorie este viața în Sfintele Taine: spovedania și Sfânta Împărtășanie, primite cu pregătire, cel puțin în cele patru posturi de peste an și, după îndrumarea duhovnicului, și mai des. Tot aici intră și păzirea posturilor rânduite de Biserică, nu ca o dietă, ci ca un exercițiu de înfrânare și de rugăciune, potrivit puterii fiecăruia și sfatului duhovnicului.
Ascultarea și cinstirea slujitorilor Bisericii
Hristos a încredințat Apostolilor și urmașilor lor, episcopii, și împreună cu ei preoților, slujirea învățăturii, a Tainelor și a păstoririi. De aceea creștinul ortodox ascultă de învățătura și de rânduielile Bisericii și se află în comuniune cu episcopul său. Încă de la începutul veacului al II-lea, Sfântul Ignatie al Antiohiei îi îndemna pe credincioși să nu facă nimic din cele ale Bisericii fără episcop. Parohia noastră face parte din Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, iar la fiecare Sfântă Liturghie ierarhul nostru este pomenit, ca semn al acestei comuniuni. Cuvântul Domnului către ucenici, „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă” (Luca 10, 16), arată că această ascultare nu este față de un om oarecare, ci față de Hristos, Care lucrează prin cei trimiși de El.
Ascultarea nu înseamnă supunere oarbă, ci încredere și smerenie: primim sfatul Bisericii chiar și atunci când ne cere un efort, și căutăm să înțelegem înainte de a judeca. Când avem nedumeriri, le spunem deschis preotului, cu respect, nu pe la colțuri.
Tot aici intră și cinstirea slujitorilor Bisericii. Preotul este un om ca toți ceilalți, cu slăbiciunile lui, dar Taina pe care o slujește nu este a lui, ci a lui Hristos. Îl cinstim pentru slujirea pe care o poartă, ne rugăm pentru el și îl ajutăm să-și facă lucrarea. Sfântul Apostol Pavel le cere credincioșilor să-i prețuiască pe cei care se ostenesc între ei și îi povățuiesc în Domnul (1 Tesaloniceni 5, 12-13).
Sprijinirea parohiei și mărturia credinței
Încă din vremea Apostolilor, comunitățile creștine își susțineau slujitorii și lucrarea. Domnul spune că „vrednic este lucrătorul de hrana sa” (Matei 10, 10), iar Sfântul Apostol Pavel arată că cei care vestesc Evanghelia au dreptul să trăiască din slujirea lor (1 Corinteni 9, 13-14). Sprijinul nostru nu este o plată pentru slujbe, ci o jertfă din dragoste, după putere, ca văduva care a pus în cutia templului doi bani (Marcu 12, 41-44).
În Germania, parohia noastră nu primește impozit bisericesc. Biserica, slujbele, încălzirea, cărțile, lucrarea cu copiii și tinerii și ajutorul pentru cei în nevoie se susțin din contribuțiile benevole ale credincioșilor: donații, ajutor la curățenie și la pregătirea sărbătorilor, timp și pricepere puse în slujba comunității. Nu există o contribuție stabilită: fiecare dă cât îl lasă inima, dar cu inimă bună (2 Corinteni 9, 7).
În sfârșit, creștinul are datoria de a mărturisi credința. Domnul ne avertizează să nu ne rușinăm de El și de cuvintele Lui (Luca 9, 26), iar Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă să fim gata să răspundem cu blândețe oricui ne cere socoteală de nădejdea noastră (1 Petru 3, 15). Mărturia începe în familie, la locul de muncă și între prieteni, mai ales prin felul în care trăim. Așa Biserica nu rămâne închisă între ziduri, ci devine lumină pentru cei din jur.
Iar voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare (fiecare) în parte.
Întrebări frecvente
Nu pot să mă rog și acasă? De ce trebuie să vin la biserică?
Rugăciunea de acasă este necesară, dar nu înlocuiește Sfânta Liturghie. Sfintele Taine, mai ales Sfânta Împărtășanie, se primesc în Biserică, în adunarea credincioșilor. Hristos a făgăduit să fie în mijlocul celor adunați în numele Lui (Matei 18, 20).
Ce fac dacă nu pot veni regulat, din cauza serviciului sau a distanței?
Mulți credincioși din diaspora lucrează în ture sau locuiesc departe de biserică. Vorbiți cu preotul: împreună puteți găsi un ritm potrivit de participare la slujbe și la Taine, după îndrumarea duhovnicului. Între timp, păstrați rugăciunea zilnică și urmăriți slujbele transmise online, fără ca acestea să înlocuiască venirea în biserică.
Mă pot împărtăși și în altă biserică?
În orice biserică ortodoxă canonică, da: grecească, sârbă, rusă, bulgară sau alta, pentru că avem aceeași credință și aceleași Taine. Când nu ajungeți la parohia noastră, căutați cea mai apropiată parohie ortodoxă și spuneți-i preotului de acolo cine este duhovnicul dumneavoastră. În bisericile catolice sau evanghelice însă, un ortodox nu se împărtășește: Sfânta Împărtășanie este semnul unității depline în aceeași credință, care încă nu există. Aceasta nu ne oprește să avem relații frățești și respectuoase cu creștinii de alte confesiuni. Pentru situații din familiile mixte, vorbiți cu preotul.
Cum pot sprijini parohia, dacă nu există impozit bisericesc?
Ce fac dacă am fost dezamăgit de cineva din Biserică?
Biserica este sfântă prin Hristos, dar în ea suntem cu toții oameni păcătoși, chemați la pocăință. Iertați, rugați-vă pentru cel care v-a rănit și, dacă este nevoie, vorbiți deschis cu preotul. Nu lăsați ca greșeala unui om să vă despartă de Hristos și de Tainele Lui.
Concluzie
Biserica nu este a preotului, nici a consiliului parohial, ci a lui Hristos și, prin El, a fiecăruia dintre noi. Datoriile față de ea nu sunt o povară, ci felul în care ne arătăm dragostea față de casa în care Dumnezeu ne naște la viața cea nouă. Cine o iubește, vine la ea, se roagă în ea, o ascultă, o ajută și o face cunoscută.
Vă așteptăm la slujbe și vă mulțumim tuturor celor care, prin rugăciune, muncă și daruri, țin vie parohia noastră.
Surse și lecturi suplimentare
- Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trimiterile din această cateheză: Matei 10, 10; 18, 20; 28, 19-20; Marcu 12, 41-44; Luca 9, 26; 10, 16; Faptele Apostolilor 2; 2, 42; 1 Corinteni 9, 13-14; 12, 27; Efeseni 1, 22-23; 1 Tesaloniceni 5, 12-13; 1 Petru 3, 15.
- Sfântul Ignatie al Antiohiei, Epistola către smirneni, cap. 8.
- Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre unitatea Bisericii.
- Simbolul de credință niceo-constantinopolitan (Crezul).
