Cuvântul „biserică” are mai multe înțelesuri. Spunem „merg la biserică” și ne gândim la clădirea cu turlă și cruce. Spunem „Biserica Ortodoxă” și ne gândim la toți credincioșii din lume. Iar în Crez mărturisim: „Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Între aceste înțelesuri există o legătură adâncă: lăcașul de piatră este casa în care se adună Biserica cea vie, iar slujbele sunt rugăciunea ei neîncetată.
Această cateheză vorbește pe rând despre toate trei: ce este Biserica, cum este alcătuit lăcașul de rugăciune și care sunt slujbele prin care Biserica Îl laudă pe Dumnezeu în fiecare zi.
Biserica, Trupul lui Hristos
Biserica nu este o asociație de oameni cu aceleași convingeri, ci comuniunea oamenilor cu Dumnezeu și între ei, în Hristos. Sfântul Apostol Pavel o numește Trupul lui Hristos: Dumnezeu L-a dat pe Hristos „cap Bisericii, care este trupul Lui” (Efeseni 1, 22-23), iar noi suntem „trupul lui Hristos și mădulare fiecare în parte” (1 Corinteni 12, 27). Așa cum mădularele unui trup trăiesc din același suflet, credincioșii trăiesc din aceeași viață, viața lui Hristos, dăruită prin Duhul Sfânt.
Hristos a întemeiat Biserica prin propovăduirea, Jertfa și Învierea Sa, iar la Cincizecime, prin pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli, ea s-a arătat lumii (Faptele Apostolilor 2, 1-42). De atunci, Hristos lucrează în Biserică prin Duhul Sfânt: învață prin cuvântul Evangheliei, sfințește prin Sfintele Taine și călăuzește pe credincioși spre Împărăție.
Biserica este în același timp văzută și nevăzută. Văzută, pentru că are credincioși, preoți și episcopi, lăcașuri și slujbe; nevăzută, pentru că Hristos, capul ei, și harul Duhului Sfânt nu se văd cu ochii trupului. Ea cuprinde și pe cei de pe pământ, care încă se luptă cu păcatul, și pe cei adormiți întru nădejdea învierii, și pe sfinții din cer, în frunte cu Maica Domnului, care au biruit și se roagă pentru noi; de aceea îi pomenim pe toți la fiecare Liturghie (vezi Despre viața viitoare). Piatra pe care este zidită Biserica este, după tâlcuirea Sfinților Părinți, Hristos Însuși, mărturisit de Petru ca „Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16-18). Intrăm în Biserică prin Botez, primim pecetea darului Duhului Sfânt prin Mirungere și ne unim cu Hristos în Sfânta Euharistie.
Pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.
„Una, sfântă, sobornicească și apostolească”
Una
Hristos are un singur Trup și o singură Mireasă. Biserica este una pentru că are un singur Cap, Hristos, o singură credință, aceleași Taine și o singură viață în Duhul Sfânt: „Un Domn, o credință, un botez” (Efeseni 4, 5).
Sfântă
Nu pentru că membrii ei ar fi fără păcat, ci pentru că sfânt este Capul ei, sfinte sunt Tainele și învățătura ei, iar scopul ei este sfințirea oamenilor. Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească (Efeseni 5, 25-27).
Sobornicească
Adică universală și deplină: cuprinde toate locurile și toate timpurile, toate neamurile și toată credința adevărată; în fiecare Liturghie săvârșită în jurul episcopului, sau al preotului trimis de el, este de față Biserica întreagă. Cuvântul românesc amintește și de viața în sobor a Bisericii: cele mai importante hotărâri se iau împreună, în sinod, cum au făcut Sinoadele Ecumenice.
Apostolească
Este zidită pe temelia Apostolilor (Efeseni 2, 20), păstrează neschimbată învățătura lor și are episcopi care le urmează prin hirotonie neîntreruptă, din vremea Apostolilor până astăzi. Sfântul Ignatie al Antiohiei îi îndemna pe credincioși să rămână uniți cu episcopul lor; parohia noastră aparține Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, din Patriarhia Română.
Lăcașul de rugăciune: de ce ne rugăm împreună
Ne putem ruga oriunde, dar Hristos a dat o făgăduință deosebită rugăciunii făcute împreună: „unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Rugăciunea obștească arată că suntem un singur trup, ne sprijină unii pe alții și are o putere mai mare decât rugăciunea fiecăruia singur. Mai ales, numai în adunarea Bisericii se săvârșește Sfânta Liturghie.
Primii creștini se adunau în casele credincioșilor, pentru „frângerea pâinii” (Faptele Apostolilor 2, 46; 20, 7-8). În vremea persecuțiilor se rugau și la mormintele mucenicilor sau în catacombe. După ce împăratul Constantin cel Mare a dat libertate creștinilor, la începutul secolului al IV-lea, s-au zidit biserici tot mai multe și mai frumoase.
Biserica este casa lui Dumnezeu. Ea se sfințește prin slujba târnosirii, săvârșită de episcop: Sfânta Masă se spală și se unge cu Sfântul Mir, iar în ea se așază moaște de mucenici. De aceea intrăm în biserică cu evlavie, ne închinăm la icoane, păstrăm liniștea și ne îmbrăcăm cuviincios.
Cum este alcătuită o biserică ortodoxă
Bisericile ortodoxe sunt de obicei orientate cu altarul spre răsărit, pentru că de acolo răsare lumina, iar Hristos este „Răsăritul cel de sus” (Luca 1, 78) și „Lumina lumii” (Ioan 8, 12). Pe turlă se află crucea, semnul biruinței lui Hristos. Înăuntru, biserica are trei părți:
- Pronaosul (tinda), la intrare. În vechime aici stăteau catehumenii, cei ce se pregăteau de Botez, și penitenții. Aici aprindem de obicei lumânările și ne pregătim sufletește înainte de a intra mai departe.
- Naosul, partea din mijloc, unde stau credincioșii în timpul slujbelor. În față se află strana, de unde cântă cântăreții sau corul, iar sus, în cupolă, de obicei icoana lui Hristos Pantocrator, Atotțiitorul, care privește spre toți.
- Altarul, partea cea mai sfântă, spre răsărit. În mijlocul lui se află Sfânta Masă, pe care se săvârșește Sfânta Liturghie. Pe ea stau Sfânta Evanghelie, crucea, chivotul cu Sfintele Taine pentru bolnavi și antimisul, o pânză sfințită de episcop, cu moaște, fără de care nu se poate săvârși Liturghia. În partea de nord a altarului se află proscomidiarul, unde se pregătesc Darurile.
Altarul este despărțit de naos prin catapeteasmă (iconostas), un perete acoperit cu icoane. În mijloc sunt Ușile împărătești, de obicei cu icoana Bunei Vestiri și a celor patru Evangheliști, iar în lateral ușile diaconești. De obicei, la dreapta Ușilor împărătești se află icoana Mântuitorului, la stânga icoana Maicii Domnului, iar alături icoana sfântului sau a praznicului care este hramul bisericii. Mai sus se află icoana Cinei celei de Taină, rândurile praznicelor împărătești, ale Apostolilor și ale proorocilor, iar deasupra tuturor, crucea. Catapeteasma nu ascunde altarul, ci ne arată, prin icoane, ce se săvârșește în el: cerul deschis prin Hristos.
Slujbele Bisericii: rugăciunea de fiecare zi
Pe lângă Sfânta Liturghie, care este inima întregului cult, Biserica are un ciclu de slujbe zilnice, numite Laude, prin care sfințește fiecare parte a zilei. Numărul lor urmează cuvântul psalmistului: „De șapte ori pe zi Te-am lăudat” (Psalmi 118, 164). Ca în istorisirea creației, „a fost seară și a fost dimineață” (Facerea 1, 5), ziua liturgică începe seara:
- Ceasul al nouălea, înainte de apus, amintește de moartea Domnului pe Cruce.
- Vecernia, slujba de seară, mulțumire pentru ziua care a trecut. Se cântă „Doamne, strigat-am către Tine” și se aduce tămâie, după cuvântul psalmului: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta” (Psalmi 140, 2). Cântarea „Lumină lină” Îl laudă pe Hristos, Lumina cea neînserată.
- Pavecernița, după cină, rugăciunea dinaintea somnului, care ne aduce aminte și de sfârșitul vieții.
- Miezonoptica, la miezul nopții, chemare la priveghere, în așteptarea Mirelui care vine în miezul nopții (Matei 25, 6).
- Utrenia, spre dimineață, mulțumire pentru lumina zilei și pentru lumina credinței. La utrenia de duminică se citește Evanghelia Învierii.
- Ceasul întâi, la începutul zilei; Ceasul al treilea, care amintește de pogorârea Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 2, 15); Ceasul al șaselea, la amiază, ceasul răstignirii Domnului.
- Sfânta Liturghie, care încununează totul.
În mănăstiri aceste slujbe se săvârșesc în fiecare zi. În parohii, de obicei, Vecernia se slujește în ajunul duminicilor și al sărbătorilor, iar Utrenia înaintea Sfintei Liturghiei. Zilele și orele slujbelor din parohia noastră le găsiți în programul slujbelor.
De șapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecățile dreptății Tale.
Întrebări frecvente
De ce să merg la biserică, dacă mă pot ruga și acasă?
Rugăciunea de acasă este bună și necesară, dar nu înlocuiește Biserica. Numai în adunarea credincioșilor se săvârșește Sfânta Liturghie și ne împărtășim cu Hristos. Creștinul nu se mântuiește singur, ci ca mădular al unui trup.
Ce înseamnă „sobornicească” și de ce nu spunem „catolică”?
Cuvântul grecesc din Crez, katholiki, înseamnă „universală, deplină”. În românește a fost tradus prin „sobornicească”, care păstrează acest înțeles și arată totodată viața în sobor a Bisericii. Nu are legătură cu numele unei confesiuni.
Cum privește Biserica Ortodoxă pe ceilalți creștini?
Biserica Ortodoxă mărturisește că în ea s-a păstrat neîntreruptă Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească, cu credința Apostolilor și a Sinoadelor Ecumenice. Despărțirea creștinilor este o rană, de aceea ne rugăm la fiecare Liturghie „pentru unirea tuturor”. În Germania trăim alături de creștini de alte confesiuni: îi privim cu respect și dragoste și conlucrăm cu ei în multe privințe, dar Sfintele Taine le primim în Biserica noastră. Pentru situații concrete, de pildă o căsătorie mixtă sau un botez, vorbiți cu preotul.
Pot citi acasă slujbele de seară sau Ceasurile?
Da. Miezonoptica, Ceasurile și Pavecernița se găsesc în Ceaslov și pot fi citite de orice credincios, fără părțile rezervate preotului. Ce să citiți și cât, mai ales în pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie, stabiliți după îndrumarea duhovnicului.
De ce nu se vede tot timpul ce se petrece în altar?
Catapeteasma și ușile ne amintesc de sfințenia tainei care se săvârșește. Ele nu ne despart de Dumnezeu: în momentele cele mai importante ușile se deschid, iar icoanele ne arată tot timpul pe Hristos, pe Maica Domnului și pe sfinți, care sunt de față cu noi.
Concluzie
Biserica nu este doar o clădire și nici doar o instituție, ci familia lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos, în care lucrează Duhul Sfânt. Lăcașul de rugăciune, cu altarul, catapeteasma și icoanele lui, ne arată această taină cu ochii, iar slujbele ne învață să trăim fiecare zi în prezența lui Dumnezeu. Când venim la biserică, nu intrăm doar într-un spațiu sfânt, ci ne alăturăm rugăciunii pe care Biserica o înalță neîncetat, pe pământ și în cer.
Surse și lecturi suplimentare
- Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trimiterile din această cateheză: Facerea 1, 5; Psalmi 118, 164; 140, 2; Matei 16, 16-18; 16, 18; 18, 20; 25, 6; Luca 1, 78; Ioan 8, 12; Faptele Apostolilor 2, 1-42; 2, 15; 2, 46; 20, 7-8; 1 Corinteni 12, 27; Efeseni 1, 22-23; 2, 20; 4, 5; 5, 25-27.
- Simbolul de credință niceo-constantinopolitan, articolul 9.
- Sfântul Ignatie Teoforul (al Antiohiei), Epistolele (către Smirneni, către Filadelfieni).
- Liturghierul Bisericii Ortodoxe Române: ectenia mare și pomenirile de la Liturghie.
- Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. II (despre Biserică).
- Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre sfântul locaș și Despre rugăciuni.
- Sfântul Gherman al Constantinopolului, Istoria bisericească și contemplarea mistică.
- Sfântul Ioan Casian, Despre așezămintele mănăstirești, cartea a III-a (despre Laude).
- Ceaslovul.
