Sari la conținut

Sfintele Taine

Sfintele Ierurgii: rânduieli la nașterea unui prunc, înmormântarea și parastasele

Ce sunt ierurgiile și cum ne însoțește Biserica la începutul și la sfârșitul vieții: rugăciunile la nașterea unui prunc, slujba înmormântării, parastasele, coliva și pomelnicul.

10 minute de lectură
Sfintele Ierurgii: rânduieli la nașterea unui prunc, înmormântarea și parastasele
Cuprins
  1. Ce sunt ierurgiile
  2. Rânduieli la nașterea unui prunc
  3. Înmormântarea: despărțirea în nădejdea învierii
  4. Parastasele: de ce ne rugăm pentru cei adormiți
  5. Întrebări frecvente
  6. Concluzie
  7. Surse și lecturi suplimentare

Biserica nu ne întâlnește doar la Sfânta Liturghie și la marile Taine. Ea ne însoțește cu rugăciunea ei în toate clipele vieții: când se naște un copil, când ne mutăm într-o casă nouă, când pornim la drum, când suntem bolnavi și când ne despărțim de cei dragi. Aceste rugăciuni de binecuvântare și de sfințire se numesc ierurgii.

Această cateheză explică mai întâi ce sunt ierurgiile, apoi se oprește la două momente în care ele sunt cel mai aproape de familie: venirea pe lume a unui prunc și trecerea din această viață a celor dragi, cu slujba înmormântării și cu parastasele.

Ce sunt ierurgiile

Ierurgiile sunt slujbe și rugăciuni prin care Biserica cere binecuvântarea lui Dumnezeu asupra oamenilor, în diferite împrejurări ale vieții, și asupra lucrurilor și a naturii: apă, case, ogoare, icoane, cruci, hrană. Ele se aseamănă cu Sfintele Taine, fiindcă și prin ele lucrează harul lui Dumnezeu, dar se și deosebesc de ele:

  • Tainele au fost rânduite de Hristos Însuși și ne dau harul de care avem nevoie pentru mântuire; ierurgiile au fost rânduite de Biserică, cu puterea primită de la Hristos, și ne ajută pe acest drum, întărind harul primit în Taine.
  • Tainele privesc persoana omului; ierurgiile cuprind și lumea din jurul lui, fiindcă toată creația a fost atinsă de păcat și așteaptă înnoirea (Romani 8, 20-22).
  • Unele ierurgii sunt legate de sărbători (Aghiasma Mare la Bobotează, sfințirea ramurilor de salcie la Florii, a ouălor roșii la Paști), altele se fac la nevoie (Sfeștania în casă, rugăciunile pentru călători sau pentru bolnavi).

Temeiul lor este simplu: tot ce a făcut Dumnezeu este bun, iar lucrurile se sfințesc „prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune” (1 Timotei 4, 4-5). Omul nu este doar suflet; el trăiește în trup, într-o casă, cu hrana și cu munca lui. Când Biserica binecuvântează toate acestea, ea sfințește viața întreagă și ne amintește că lumea este darul lui Dumnezeu. Despre Aghiasmă puteți citi în cateheza Aghiasma, iar despre sfințirea casei pe pagina Slujba Sfeștaniei.

Rânduieli la nașterea unui prunc

Nașterea unui copil este o bucurie mare și, totodată, un moment în care mama și pruncul au nevoie de ocrotire. Biserica îi înconjoară cu rugăciune încă din primele zile, pregătind pas cu pas intrarea copilului în Biserică prin Botez:

  • Rugăciunile din prima zi. Preotul vine acasă sau la spital, se roagă pentru mama care a născut, pentru sănătatea și ocrotirea ei și a pruncului, și binecuvântează casa și pe cei care i-au ajutat. Unde este obiceiul, preotul stropește cu aghiasmă casa și pe cei de față.
  • Punerea numelui în ziua a opta. După pilda Mântuitorului, care a primit numele de Iisus în ziua a opta (Luca 2, 21), preotul însemnează pruncul cu semnul Crucii și se roagă pentru el, punându-i numele. Se alege de obicei numele unui sfânt, care devine ocrotitorul și pilda copilului. Astăzi această rugăciune se unește adesea cu molitfele din prima zi sau cu Botezul.
  • Rugăciunile de la 40 de zile. Așa cum Maica Domnului L-a adus pe Pruncul Iisus la templu în ziua a patruzecea (Luca 2, 22-39), mama vine cu copilul la biserică. Preotul citește rugăciuni pentru ea, ca să fie întărită și să se apropie din nou de Sfânta Împărtășanie, apoi pentru copil, pe care îl duce în biserică, înaintea icoanelor, ca semn că este primit în casa lui Dumnezeu. Adesea aceste rugăciuni se citesc chiar la Botez.

Aceste rânduieli nu sunt o judecată asupra mamei, ci expresia grijii Bisericii pentru ea după o încercare mare a trupului. Când și cum se săvârșesc, mai ales dacă pruncul s-a născut prematur sau mama este încă în spital, stabiliți cu preotul. Dacă viața pruncului este în primejdie și preotul nu poate ajunge la timp, orice creștin ortodox îl poate boteza, după rânduiala arătată în cateheza Sfintele Taine; anunțați apoi preotul. Pentru Botez găsiți informațiile practice pe pagina Taina Botezului.

Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.
— Ioan 11, 25

Înmormântarea: despărțirea în nădejdea învierii

Moartea celor dragi este una dintre cele mai grele dureri. Biserica nu ne cere să nu plângem, căci și Hristos a lăcrimat la mormântul prietenului Său Lazăr (Ioan 11, 35). Ea ne cere însă să nu ne întristăm „ca ceilalți, care nu au nădejde” (1 Tesaloniceni 4, 13), pentru că Hristos a biruit moartea prin Învierea Sa.

Când cineva se apropie de sfârșitul vieții, este bine să fie chemat preotul din timp, ca cel bolnav să se spovedească și să se împărtășească. În ceasul despărțirii, preotul citește, după rânduiala Molitfelnicului, rugăciunile la ieșirea sufletului, iar cei din casă se pot ruga împreună cu el, cu lumânarea aprinsă. După adormire, preotul face acasă sau la capelă o scurtă rugăciune (panihida), iar slujba înmormântării se săvârșește apoi în biserică sau la capela cimitirului. În ea, cântările vorbesc cu sinceritate despre trecerea vieții și despre deșertăciunea celor pământești, dar sunt pătrunse de nădejde: se cântă Fericirile, se citesc Apostolul despre învierea celor adormiți (1 Tesaloniceni 4, 13-17) și Evanghelia despre cei care vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și vor învia (Ioan 5, 24-30), apoi preotul citește rugăciunea de iertare pentru cel adormit. Slujba se încheie cu sărutarea cea de pe urmă și cu cântarea „Veșnica pomenire”.

Trupul celui adormit este așezat în mormânt cu fața spre răsărit, de unde așteptăm venirea lui Hristos, și cu Crucea la căpătâi. Biserica rânduiește îngroparea trupului, după pilda lui Hristos, care a fost pus în mormânt, și pentru că trupul, care a fost templu al Duhului Sfânt, va învia la sfârșitul veacurilor. Incinerarea nu face parte din tradiția Bisericii Ortodoxe. Aceasta nu pentru că puterea lui Dumnezeu de a învia pe oricine ar fi îngrădită, ci din cinstire pentru trup și ca mărturisire a credinței în înviere. De aceea, după hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, slujba înmormântării nu se săvârșește pentru cei care au ales-o. Când incinerarea nu a fost voia celui adormit sau a fost impusă de împrejurări, se pot face doar anumite rugăciuni (Trisaghionul, cu pomenirea celui adormit); aceste situații le discutați cu preotul, care vă va îndruma cu înțelegere. La fel, în împrejurări deosebit de dureroase, cum este o moarte prin sinucidere, nu ezitați să-l chemați: preotul vă ascultă, se roagă cu voi și cere, după rânduială, îndrumarea episcopului.

În Germania, multe hotărâri se iau în primele ore, împreună cu firma de pompe funebre. Anunțați-l pe preot cât mai repede, ca să puteți stabili împreună data și locul slujbei.

Parastasele: de ce ne rugăm pentru cei adormiți

Pentru creștini, moartea nu rupe legătura de iubire. Cei adormiți sunt vii la Dumnezeu, iar Biserica cuprinde împreună pe cei de pe pământ și pe cei din ceruri. De aceea ne rugăm pentru cei adormiți: le cerem de la Dumnezeu iertarea păcatelor și odihna „în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă”, cum spun rugăciunile Bisericii. Nu ne rugăm ca să „îmbunăm” pe Dumnezeu, ci pentru că suntem un singur trup în Hristos și ne încredințăm milostivirii Lui. Cea mai mare pomenire este cea de la Sfânta Liturghie, unde preotul îi pomenește pe nume la Proscomidie. Temeiurile acestei rugăciuni, din Scriptură și de la Sfinții Părinți, și ce învață Biserica despre viața de după moarte puteți citi în cateheza Despre viața viitoare.

Biserica a rânduit câteva zile anume de pomenire, cu înțelesuri vechi, tâlcuite de Părinți:

  • a 3-a zi, în cinstea Sfintei Treimi și în amintirea Învierii Domnului a treia zi;
  • a 9-a zi, rugându-ne ca cel adormit să fie numărat cu cetele îngerilor;
  • a 40-a zi, în amintirea Înălțării Domnului, a patruzecea zi după Înviere;
  • la 3, 6 și 9 luni și la un an, apoi în fiecare an, până la 7 ani, iar după aceea, cât timp trăiesc cei care îi pomenesc.

În afară de acestea, Biserica are Sâmbetele morților, în care pomenim pe toți cei adormiți, mai ales sâmbăta dinaintea Lăsatului sec de carne (Moșii de iarnă) și sâmbăta dinaintea Rusaliilor (Moșii de vară), sâmbăta dinaintea pomenirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie (Moșii de toamnă), precum și câteva sâmbete din Postul Mare. Sâmbăta este ziua în care Hristos S-a odihnit în mormânt.

În anumite zile și perioade nu se fac parastase: duminicile, marile sărbători, perioada dintre Crăciun și Bobotează, Săptămâna Patimilor și Săptămâna Luminată, zilele de rând din Postul Mare și altele. Pentru o dată anume, consultați calendarul anului și întrebați-l pe preot.

Ce aducem la pomenire

Semne simple, prin care dragostea noastră pentru cei adormiți devine rugăciune.

Pomelnicul

O foaie cu numele de botez ale celor vii și ale celor adormiți, pe care preotul le pomenește la Liturghie.

Coliva

Grâu fiert și îndulcit: bobul care moare și rodește este chipul învierii (Ioan 12, 24).

Lumânarea

Lumina lui Hristos, în care ne rugăm să se odihnească cei adormiți.

Milostenia

Darurile împărțite săracilor și celor prezenți, pentru sufletul celui adormit.

Mormântul îngrijit

Crucea, florile și candela, semn de cinste și de nădejde a învierii.

Sfânta Liturghie

Cea mai mare pomenire: numele celor dragi aduse înaintea lui Dumnezeu.

Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem.
— Romani 14, 8

Întrebări frecvente

Un om drag a murit în spital, departe de casă. Ce facem întâi?

Sunați-l pe preot cât mai repede: el se poate ruga împreună cu voi și vă ajută să stabiliți, împreună cu firma de pompe funebre, slujba înmormântării. Nu trebuie să știți dinainte toate rânduielile; Biserica vă însoțește pas cu pas.

Putem face parastas dacă înmormântarea a avut loc în România?

Da. Pomenirile la 40 de zile, la un an sau la Sâmbetele morților se pot face aici, în parohie, oriunde ar fi mormântul. Rugăciunea nu cunoaște distanțe.

Ce scriem pe pomelnic?

Numele de botez ale celor pentru care vă rugați, în două liste separate: „pentru vii” și „pentru adormiți”. Nu sunt necesare numele de familie.

Rânduiala de la 40 de zile după naștere este obligatorie înainte de botez?

De cele mai multe ori, preotul citește aceste rugăciuni chiar în ziua Botezului. Cum se procedează în cazul vostru stabiliți împreună cu el.

Concluzie

De la primele zile ale vieții și până după trecerea din ea, Biserica ne poartă în rugăciunea ei. Ierurgiile ne arată că nicio clipă a vieții nu este în afara grijii lui Dumnezeu: nici bucuria unei nașteri, nici durerea unei despărțiri. Iar rugăciunea pentru cei adormiți ne amintește că iubirea este mai tare decât moartea, pentru că Hristos a înviat.

La naștere, la înmormântare sau pentru un parastas, preotul vă stă cu drag la dispoziție.

Surse și lecturi suplimentare

  • Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trimiterile din această cateheză: Luca 2, 21-39; Ioan 5, 24-30; 11, 25; 11, 35; 12, 24; Romani 8, 20-22; 14, 8; 1 Tesaloniceni 4, 13-17; 1 Timotei 4, 4-5.
  • Sfântul Simeon al Tesalonicului, tâlcuirea rânduielilor înmormântării și ale pomenirii celor adormiți.
  • Rugăciunile la nașterea pruncului, rugăciunile la ieșirea sufletului, slujba înmormântării și a parastasului, în Molitfelnicul Bisericii Ortodoxe Române.