Un tânăr bogat L-a întrebat odată pe Hristos ce bine să facă pentru a dobândi viața veșnică. Domnul i-a amintit mai întâi poruncile. Când tânărul a spus că le-a păzit pe toate, Hristos i-a arătat o cale mai înaltă: să-și vândă averea, să o dea săracilor și să-I urmeze. Tânărul a plecat întristat, pentru că avea multe bogății (Matei 19, 16-22).
Din această întâlnire și din alte cuvinte ale Evangheliei, Biserica vorbește despre sfaturile evanghelice: sărăcia de bunăvoie, fecioria și ascultarea. Cateheza de față arată ce sunt ele, cine le urmează și ce înseamnă duhul lor pentru fiecare dintre noi.
Porunci și sfaturi
Poruncile lui Dumnezeu sunt pentru toți. Ele arată drumul pe care orice creștin trebuie să meargă pentru a se mântui: să-L iubească pe Dumnezeu și pe aproapele, să nu ucidă, să nu fure, să nu mintă, să-și cinstească părinții și celelalte.
Sfaturile sunt altceva. Ele nu sunt impuse nimănui, ci propuse celor care, din dragoste, vor să-I urmeze lui Hristos mai de aproape și să se dăruiască Lui cu totul. Mântuitorul Însuși face această deosebire. Tânărului bogat îi spune: „Dacă voiești să fii desăvârșit…” (Matei 19, 21), iar despre cei care renunță la căsătorie pentru Împărăția cerurilor adaugă: „Cine poate înțelege să înțeleagă” (Matei 19, 11-12). Nu toți primesc această chemare, iar cei care nu o primesc nu sunt creștini „de mâna a doua”.
Tradiția ortodoxă nu împarte creștinii în „desăvârșiți” și „obișnuiți”. Hristos îi cheamă pe toți să fie desăvârșiți, precum Tatăl ceresc este desăvârșit (Matei 5, 48). Sfântul Ioan Gură de Aur arată că mireanul și monahul au de împlinit aceeași Evanghelie și sunt chemați la aceeași înălțime a vieții; deosebirea este că unul trăiește în căsătorie, iar celălalt nu. Sfaturile nu adaugă deci o altă Evanghelie, ci arată un mod deosebit, mai radical, de a o trăi.
Sfaturile nu sunt un scop în sine. Scopul este același pentru toți: unirea cu Dumnezeu prin iubire. Sărăcia, fecioria și ascultarea sunt doar unelte care îl eliberează pe om de cele mai puternice legături ale lumii: de averi, de plăcerea trupului și de voia proprie.
Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi.
Cele trei sfaturi evanghelice
Sărăcia de bunăvoie
Renunțarea la averea proprie, ca inima să nu se lege de lucruri și să fie liberă pentru Dumnezeu și pentru cei în nevoie.
Fecioria
Viața în curăție, fără căsătorie, pentru a-I sluji lui Dumnezeu cu toată inima, în rugăciune și în slujirea aproapelui (1 Corinteni 7, 32-35).
Ascultarea
Tăierea voii proprii prin ascultarea de un părinte duhovnicesc încercat, după pilda lui Hristos, Care a fost ascultător până la moarte (Filipeni 2, 8).
Viața monahală
Cei care primesc sfaturile evanghelice ca rânduială pentru toată viața sunt monahii și monahiile. La tunderea în monahism, ei făgăduiesc înaintea lui Dumnezeu, în fața obștii, să trăiască în feciorie, în sărăcie și în ascultare și să rămână în mănăstire și în nevoință până la sfârșitul vieții. Tunderea nu se numără între cele șapte Taine, dar este o slujbă sfântă pe care Tradiția o aseamănă cu un al doilea botez: cel tuns primește un nume nou, semn al vieții noi pe care o începe. Viața monahală are trepte: după o vreme de încercare, frații și surorile devin rasofori, apoi monahi, iar unii primesc, la vârsta maturității duhovnicești, schima mare. De aceea se spune că monahii au „lăsat lumea”: nu pentru că ar disprețui-o, ci pentru că s-au dăruit cu totul lui Hristos.
Monahismul s-a născut în pustiul Egiptului, în secolele al III-lea și al IV-lea. Sfântul Atanasie cel Mare povestește în Viața Sfântului Antonie cum tânărul Antonie a auzit în biserică tocmai cuvintele spuse tânărului bogat și le-a primit ca adresate lui: și-a împărțit averea și s-a retras în pustie. Sfântul Pahomie cel Mare a întemeiat primele mănăstiri de obște, iar Sfântul Vasile cel Mare a dat vieții monahale rânduieli care se urmează și astăzi în Răsărit. Sfântul Ioan Casian, născut după tradiție în Dobrogea (Sciția Mică), a dus învățătura Părinților din pustie până în Apus, iar în secolul al XVIII-lea Sfântul Paisie de la Neamț a înnoit viața duhovnicească a mănăstirilor. În țările române, mănăstirile au fost veacuri de-a rândul locuri de rugăciune, de cultură și de milostenie.
Monahii nu fug de oameni din egoism. Ei se roagă pentru lume, primesc pelerini, îi sfătuiesc pe cei care vin la ei și arată tuturor că Evanghelia poate fi trăită până la capăt. Mulți dintre marii duhovnici și sfinți ai Bisericii au ieșit din mănăstiri, iar în Biserica Ortodoxă episcopii se aleg din rândul monahilor.
Duhul sfaturilor în viața mirenilor
Cei mai mulți dintre noi trăim în familie, avem serviciu, casă și copii. Sfaturile evanghelice nu ne privesc în forma lor deplină, dar duhul lor ne privește pe toți. Hristos spune tuturor: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
- Duhul sărăciei este simplitatea. Putem avea bunuri, dar nu trebuie să fim stăpâniți de ele. Trăim cu măsură, nu cumpărăm din dorința de a ne arăta, dăm milostenie din ce avem și ne amintim de pilda bogatului căruia i-a rodit țarina și care s-a gândit doar la hambarele lui (Luca 12, 16-21).
- Duhul fecioriei este curăția. Pentru cei necăsătoriți, ea înseamnă păstrarea trupului și a minții curate până la căsătorie. Pentru soți, înseamnă credincioșie, iubire și respect, iar în zilele de post și de pregătire pentru Împărtășanie, înfrânare din bună înțelegere, după îndrumarea duhovnicului (1 Corinteni 7, 5). Căsătoria este o Taină sfântă, nu o cale „mai mică”.
- Duhul ascultării este smerenia. Mireanul nu are un stareț, dar are un duhovnic. Îi spunem deschis gândurile și greutățile, primim sfatul lui cu încredere și încercăm să-l împlinim. Tot din acest duh se naște ascultarea în familie: soții care se ascultă unul pe altul, copiii care își ascultă părinții.
Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.
Întrebări frecvente
Sunt monahii mai „sfinți” decât cei căsătoriți?
Sfințenia nu ține de starea de viață, ci de iubirea față de Dumnezeu și de aproapele. Biserica cinstește atât sfinți monahi, cât și sfinți căsătoriți, între care părinți, soți și chiar familii întregi. Fiecare se mântuiește pe calea la care a fost chemat.
Este greșit să ai avere?
Nu. Avraam, Iov și mulți sfinți au fost bogați. Greșit este ca averea să ne stăpânească inima, să ne facă nepăsători față de cei în nevoie sau să ne despartă de Dumnezeu. Întrebarea potrivită este: ce fac eu cu ce mi-a dat Dumnezeu?
Cum îmi aleg un duhovnic și cât de departe merge ascultarea?
Pentru cei mai mulți credincioși, duhovnicul firesc este preotul parohiei. Ascultarea înseamnă încredere și sinceritate, nu renunțarea la conștiință; un duhovnic nu va cere niciodată ceva împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Pentru întrebări legate de spovedanie, citiți pagina Taina Spovedaniei sau vorbiți cu preotul.
Ce înseamnă rasofor, monah și schimonah?
Sunt treptele vieții monahale. Rasoforul primește rasa (uneori și un nume nou) și începe viața de mănăstire, fără voturile depline. Monahul sau monahia rostește la tundere voturile pentru toată viața. Schimonahul a primit schima mare, treapta celor care se dăruiesc cu totul rugăciunii și pocăinței. Fiecare treaptă se primește cu binecuvântarea stărețului și a episcopului.
Ce face un tânăr care se gândește la viața monahală?
Mai întâi se roagă și vorbește deschis cu duhovnicul. De obicei, înainte de orice hotărâre, tinerii vizitează mănăstiri, petrec acolo câteva zile și trăiesc o perioadă de încercare. Chemarea se cercetează cu răbdare, fără grabă, după îndrumarea duhovnicului.
Concluzie
Sfaturile evanghelice ne amintesc că Hristos merită totul. Monahii Îi dăruiesc totul în mod deplin și văzut; noi, cei din lume, Îi dăruim viața noastră de fiecare zi, cu familia, munca și grijile ei. Și unii, și alții suntem chemați la aceeași libertate: să nu fim robi averilor, plăcerilor sau voii noastre, ci fii ai lui Dumnezeu.
Începutul este simplu: puțină simplitate în casă, puțină înfrânare în post și o spovedanie sinceră.
Surse și lecturi suplimentare
- Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Trimiterile din această cateheză: Matei 5, 48; 19, 11-12; 19, 16-22; 19, 21; Marcu 8, 34; Luca 12, 16-21; 1 Corinteni 7, 5; 7, 32-35; Filipeni 2, 8.
- Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Sfântului Antonie.
- Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari și Regulile mici (Asceticele).
- Sfântul Ioan Gură de Aur, Împotriva celor ce combat viața monahală, cartea a III-a.
- Rânduiala tunderii în monahism, în Molitfelnicul Bisericii Ortodoxe Române.
